27 aprilie 2024, 12:56

Biletele de tren s-au scumpit. Aproape ”pe mutește”

Biletele de tren au fost scumpite cu aproximativ 9%, prețurile fiind actualizate, potrivit legii, cu indicele de inflație calculat la 1 octombrie de Institutul Național de Statistică.

Majorarea a avut loc duminică, odată cu intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor, dar Ministerul Transporturilor a anunțat noile tarife la două zile de la intrarea în vigoare.

SNTFC CFR Călători a dat vineri un comunicat în care anunța noutățile din Mersul Trenurilor 2023-2024, în care însă nu a pomenit nimic despre scumpirea biletelor de tren care a venit ”la pachet” cu noul program de circulație. La fel au procedat și operatorii privați de transport feroviar de călători. Între timp, azi, 12 decembrie, CFR Călători a publicat după-amiază un comunicat prin care anunță scumpirile.

Potrivit Autorității pentru Reforma Feroviară, e vorba de ”actualizarea anuală a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători” – doar că precedenta scumpire a avut loc în iulie 2022, nu în decembrie.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat că au fost actualizate tarifele de deservire generală în transportul feroviar public de călători. În baza art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2011, aprobată prin Legea nr. 21/2012, cu modificările și completările ulterioare, tarifele stabilite prin ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii se actualizează anual cu indicele de inflație, stabilit de Institutul Național de Statistică la data de 1 octombrie. La 1 octombrie 2023 indicele inflației a fost de 8,8%, deci aceasta va fi majorarea – dar valoarea ajustată se rotunjește la cea mai apropiată valoare întreagă de leu sau la jumătate de leu. Mai simplu spus, creșterea e mai degrabă de 10%.

Pe rețelele sociale, numeroși utilizatori s-au plâns că nu au fost anunțati de această scumpire nici de CFR Călători, nici de operatorii privați.

Anunțul în acest sens postat pe site-ul CFR Călători marți sună astfel:

”Conform comunicării Autorității pentru Reformă Feroviară și a prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1453 /2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022 – 11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători care prevede că: ,,tarifele stabilite prin ordin al ministrului și infrastructurii se actualizează anual cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică la data de 1 octombrie., tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători vor fi actualizate prin majorarea cu indicele de inflație de 8,8%, începând cu data de 12.12.2023.

Actualizarea tarifelor se aplică de către toți cei șase operatori feroviari,  unul – societate națională și alți cinci operatori feroviari privați. Această actualizare  raportată la indicele de inflație, conform prevederilor impuse de legislația în vigoare, vine în sprijinul echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc.

Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevederilor H.G., menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 90% la abonamentele și biletele pentru studenți, a gratuității la abonamentele și biletele pentru elevi.

De asemenea se vor menţine și ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație de peste 11 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc”.

După majorare, un bilet de tren de clasa a 2-a București-Constanța la Interregio costă 78,5 lei, pe relația București Nord-Brașov 64,5 lei, pe ruta București Nord-Suceava 118,5 lei, iar pe relația București Nord-Arad 145 de lei.

Cât costă biletele de tren începând din 12 decembrie 2023

În tabelul de mai jos găsiți noile prețuri ale biletelor de tren.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol