19 aprilie 2024, 20:47

Blue Monday. A treia zi de luni din ianuarie, considerată cea mai deprimantă zi a anului

De parcă nu ne era suficient de rău în plină pandemie, trebuia să se mai suprapună și acea zi din an considerată cea mai deprimantă. Da, e Blue Monday, Lunea cea Tristă, 17 ianuarie. Cel mai bine ar fi să faceți rost de oameni optimiști și să stați în preajma lor azi.

Blue Monday este considerată de cei superstiţioşi cea mai deprimantă zi a anului, zi în care oamenii manifestă o stare de tristeţe, sunt inactivi şi consumă carbohidraţi sau ciocolată în exces. O asociație s-a gândit să vină în ajutorul celor care suferă de depresie.

Teoria celei mai deprimante zile din an a apărut în 2005. Numele i-a fost dat de o companie turistică în cursul unei campanii publicitare de promovare a ofertelor de vacanţă, iar data a fost calculată de psihologul britanic Cliff Arnall, scrie site-ul stiri.tvr.ro.

El a creat chiar şi o formulă matematică pentru a calcula cele mai dificile zile ale anului, iar pentru Lunea deprimării s-au luat în calcul vremea, datoriile, salariul, facturile la utilităţi sau nivelul motivaţional şi faptul că ianuarie este o lună deprimantă pentru mulţi.

Este adevărat ca în ianuarie, vremea este de multe ori groaznică, zilele sunt mai scurte, beneficiem de mai puţină lumină naturală şi, în plus, ne luptăm să scapăm de urmările exceselor din perioada de după Crăciun, aşa încât poate că sunt destule motive ca în această lună să nu ne simţim prea bine.

Dar, acţionează oare depresia în acest fel? Are sens formula de calcul?

Şi, există oare de fapt cea mai deprimantă zi a anului?

Unii oamenii de ştiinţă spun că nu.

Cercetătorii britanici au analizat mai mult de 2 milioane de tweet-uri postate în ianuarie de compatrioţii lor, în căutarea unui limbaj negativ sau a cuvintelor care să descrie scăderea bunei dispoziţii. Au descoperit ca în această lună sunt de cinci ori mai multe postări care au legătură cu vinovăţia, pentru că oamenii nu-şi ţin promisiunile făcute de a-şi schimba stilul de viaţă. Analiza a mai arătat şi că în această lună, lumea s-a plâns de şase ori mai mult decât în mod normal despre vremea rea, barbaţii mai mult decât femeile.

În plus, avocaţii au spus că ei consideră Lunea cea Tristă ca fiind Lunea Divorţurilor, pentru că în această zi din an încep cele mai multe astfel de proceduri legale.

În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi de ciocolată din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. Oh, da, conturile goale, cotă de avarie, astea da, le avem cu vârf și îndesat! Cu petrecerile am stat mai prost.

În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare. Ei, cu vitamina D ne-am mai reglat, acum tot omul ia un Detrical, de s-au golit farmaciile, de frica lui SARS-CoV-2.

Pe de altă parte, pentru persoanele care preferă să vadă întotdeauna partea plină a paharului, ianuarie este luna în care oamenii îşi stabilesc obiective noi, încep o serie de activităţi interesante şi se supun unui proces de reevaluare în speranţa obţinerii unor rezultate optimiste în următoarele 12 luni.

„Blue Monday” nu este singura dată de acest fel stabilită de psihologi.

De exemplu, decembrie este, de asemenea, luna în care a existat cel mai mare risc de a fi părăsit de partenerul de viaţă – ziua cu cea mai mare probabilitate în acest sens fiind 11 decembrie.

O asociație s-a gândit să vină în ajutorul celor care suferă de depresie

Începând de astăzi, timp de o săptămână, o asociație organizează o campanie în care pune la dispoziție ședințe gratuite cu psihologi, atât fizic, cât și online.

Campania Blue Monday a ajuns la a cincea ediție. Asociația, alături de mai mulți psihologi, oferă ședințe de terapie pentru cei care trec prin stări depresive.

Anul trecut, trei sute de persoane au participat la ședințe gratuite de terapie ținute de 60 de psihologi.

Potrivit psihologilor, chiar și o singură ședință îi poate ajuta pe oameni să nu se mai simtă singuri.

Campania se desfășoară între 17 și 21 ianuarie. Cei care vor să se înscrie, pot accesa site-ul www.bluemonday.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol