22 iunie 2024, 23:05

Bookfest 2024. Noutățile de psihologie/psihoterapie de la Editura Trei

Clasicele colecții de psihologie ale Editurii Trei prezintă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024 titluri variate, adresate atât specialiștilor, cât și publicului larg. Printre noutăți se numără titluri dedicate micro-traumelor, psihologiei genului, perfecționismului la copii sau metodelor prin care putem detecta oamenii de încredere.

Micile răni sufletești

Chiar dacă nu ați trecut prin traume zguduitoare, e posibil ca acumularea unor mici răni sufletești (relații tensionate și toxice, microagresiuni, emoții greu de gestionat) să vă fi adus la o stare de oboseală cronică și insatisfacție față de viață.

Pentru a vă regăsi echilibrul, puteți utiliza cu folos tehnicile din cartea psihologei Meg ArrollTraume mici. Când nu știi ce e greșit, dar nimic nu pare prea bine, tradusă în colecția Psihologie practică, îngrijită de prof. univ. Vasile Dem. Zamfirescu. Un alt volum de self-help, util pentru persoanele care suferă de dureri acute sau cronice, este Meditații mindfulness pentru reducerea durerii. Exerciții pentru vindecarea corpului și a vieții tale. Cartea e semnată de celebrul terapeut și specialist în mindfulness Jon Kabat-Zinn. Tot din colecția Psihologie practică recomandăm proaspătul titlu Încrederea. Pe cine te poți bizui și cum arăți că ești om de cuvânt. Autorul, Henry Cloud, este coach și psiholog clinician, cu bestsellers ajunse în topul New York Times.

Specialiștii, psihologii dar și psihiatri au acum la îndemână un important volum de referință: Experiențele depresiei. Perspective teoretice, clinice și de dezvoltare, de Sideny J. Blatt, fost profesor de psihiatrie la Yale University. Cartea a apărut în colecția Psihologie-Psihoterapie, coordonată de lect. univ. Simona Reghintovschi. În aceeași colecție, abia sosit de la tipar este și consistentul volum Perfecționismul în copilărie și adolescență. O perspectivă a psihologiei dezvoltării, de Gordon L. Flett și Paul L. Hewitt. Cei doi profesori universitari canadieni descriu evoluția perfecționismului și oferă soluții pentru reducerea perfecționismului și efectelor sale distructive (anxietate, stimă de sine scăzută, stres crescut).

Mitologie și nu numai

Cei interesați de mitologie (dar și de abordarea jungiană), vor găsi la târg volumul 3 din seria Măștile Zeului a eruditului profesor american Joseph Campbell. De data aceasta este vorba despre Mitologia occidentală, de la vechiul Orient Mijlociu până la Islam și Bizanț. Noul titlu face parte din colecția Misterele Inconștientului Colectiv, coordonată de Silviu Dragomir, editor și analist jungian. O altă noutate inedită este cartea lui Gary W. WoodPsihologia genului (colecția Psihologia pentru toți), volum ce prezintă cele mai noi teorii și descoperiri pe tema identității de gen, făcând apel la biologie, sociologie, neuroștiințe sau la abordări feministe, queer și LGBTQI+.

Duminică, 2 iunie, de la orele 11:00, vă așteptăm pe scena Arena de la Romexpo, în cadrul Bookfest 2024, la o dezbatere-lansare în marginea cărții Omul Portocaliu și alte povestiri terapeutice de Doina Cosman. Alături de autoare (cunoscut psihiatru și profesor universitar clujean), va fi Petre Rădescu, psihiatru și psihoterapeut. Discuția va fi dedicată interpretării viselor și va fi moderată de Victor Popescu, redactor la Editura Trei.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol