În urma criticilor organizațiilor de mediu, brandul Burberry a declarat că va renunța să arde bunurile sale nevândute, dar și că va înceta să folosească blană naturală.
Oficialii companiei au menționat că vor refolosi, repara, recicla sau dona produsele care nu sunt vândute de-a lungul unui an. De asemenea, toate hainele cu blănuri naturale vor fi retrase din magazine, urmând a se renunța de tot folosirea animalelor pentru confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte.
„Luxul modern înseamnă să fii responsabil social și ecologic. Această credință este fundamentală pentru Burberry și succesul nostru pe termen lung. Suntem convinși să folosim în toate aspectele ce țin de Burberry creativitatea pe care o avem în realizarea produselor”, a menționat Marco Gobbetti, managerul companiei.
Burberry a ars în 2017 produse în valoare de peste 35 de milioane de dolari, într-un efort de a-și proteja imaginea.
Colecția de debut a noului designer de la Burberry, Riccardo Tisci, nu va conține blănuri reale, iar utilizarea sa în produsele existente va fi eliminată treptat, a mai spus compania.
Nu sunt comentarii