28 aprilie 2024, 17:26

Brașovul va avea singurul muzeu al sportului și turismului montan din țară

Din februarie, Brașovul va avea singurul muzeu al sportului și turismului montan din țară.

Aceasta este dorința conducerii Muzeului Județean de istorie, în structura căruia va funcționa viitoarea secție muzeală, care va fi deschisă la Baza Olimpia din Brașov.

Secția va fi inaugurată cu expoziția „Începuturile sporturilor de iarnă în România”. Aceasta o vor vedea în premieră medieșenii pe 15 ianuarie, la Muzeul Gazelor Naturale.

Însă, și brașovenii vor putea vedea o parte din ceea ce va găzdui Olimpia. Acest lucru se întâmpla pe 19 ianuarie, iar data nu a fost aleasă întâmplător. În acest sens, managerul Muzeului Județean de Istorie Brașov, Nicolae Pepene, a oferit mai multe informații pentru Radio România Brașov:

„Noi vom avea o expoziție în aer liber, în fața Casei Sfatului, o expoziție de promovare care se va întâmplat chiar pe 19 ianuarie pentru că pe 19 ianuarie s-a deschis Olimpia, în anul 1894. Va fi un fel de cârlig pentru expoziția de la Olimpia. Vom prezenta acolo fotografii cu bunuri culturale pe care apoi le vom putea vedea pe viu în muzeu”.

Deschiderea secției muzeale ,,Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan” este un proiect finanțat în cadrul Programul Ro-Cultura.

Sursa foto: Arhivă Radio România Brașov


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol