26 aprilie 2024, 11:08

Bucureștenii, așteptați la recitaluri de muzică pascală și vizionări de filme

Casa Artelor „Dinu Lipatti” găzduiește expoziţii, recitaluri de muzică, ateliere pentru copii şi vizionări de filme, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului Agnus Dei – Sărbătorea Floriilor la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, începând cu 20 aprilie 2019, între orele 18:00 – 21:30.

„Cu sufletul pregătit pentru sărbători, am organizat pentru iubitorii de cultură activităţi cu tematică pascală pentru întreaga familie: expoziţii, ateliere pentru copii, proiecţii de film şi recitaluri extraordinare de muzică pascală interconfesională – ortodoxă, catolică, protestantă – susţinute de muzicieni români de renume”, se arată într-un comunicat al organizatorilor potrivit agerpres.ro.

Pe parcursul celor trei zile, publicul va putea viziona expoziţiile din Curtea Casei Lipatti: Expoziţia „Viaţa lui Iisus Hristos şi Sărbătorile Pascale” şi Expoziţia permanentă „Dinu Lipatti, viaţa şi opera”, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Sursa www.zilesinopti.ro

Copiii vor putea participa la ateliere de pictură pe ceramică cu tematică pascală şi de facepainting, iar în această perioadă, Casa Lipatti va fi disponibilă pentru vizitare, oferind psionaților posibilitatea de a asculta celebre înregistrări ale lui Dinu Lipatti şi de a viziona expoziţia de fotografii „Familia Lipatti şi prietenii”.

Vineri, în Salonul de Muzică va fi prezentată prima parte a filmului „Evanghelia după Ioan”, ce urmăreşte ultimii trei ani de viaţă ai lui Iisus, iar în a doua parte a serii va avea loc recitalul extraordinar de muzică sacră susţinut de Corul Preludiu, sub bagheta dirijorului Voicu Enăchescu. Se vor interpreta lucrări religioase semnate de Dimitrie Suceveanu, Gheorghe Cucu, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu, Sabin Drăgoi, Gavriil Musicescu.

Sursa www.zilesinopti.ro

Sâmbătă va fi prezentată cea de-a doua parte a filmului „Evanghelia după Ioan”, regizat de Philip Saville, urmată de recitalul extraordinar de Florii „Ninsoarea mieilor”, susţinut de violoncelistul Adrian Naidin, care va interpreta lucrări din creaţia populară tradiţională românească, precum şi compoziţii proprii cu caracter pascal.

Duminică va fi prezentată ultima parte a filmului despre viaţa lui Iisus, iar de la ora 20,00, va putea fi urmărit recitalul extraordinar de muzică sacră „Agnus Dei”, susţinut de soprana Mădălina Barbu, mezzosoprana Andreea Iftimescu, tenorul Andrei Lazăr, basul Iustinian Zetea, acompaniaţi de pianista Liana Mareş. În program – lucrări celebre de: Pergolesi, Cherubini, Rossini, Verdi, Puccini, Faure, Schubert, Vivaldi, Mozart, conform sursei menționate anterior.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol