29 martie 2024, 15:54

Bute, recompensat pentru întreaga sa activitate. Campionul va fi inclus în Pantheonul sportivilor din Quebec

Lucian Bute, fost pugilist român care a fost campionul mondial IBF la supermijlocie timp de aproape 5 ani, a fost inclus în Pantheonul sportivilor din Quebec de anul viitor.

Sunt extrem de mândru și onorat să fac parte din grupul de sportivi acceptați în Panteonul Sportului în Quebec”, a declarat Lucian Bute.

Când am sosit în Canada, în 2003, eu, un tânăr boxer din România, nu vorbeam nici franceză, nici engleză, şi nu m-am gândit niciodată că voi fi, într-o zi, inclus în Panteonul sporturilor din Quebec. Lumea din Quebec m-a adoptat. Mă simt privilegiat, sunt foarte bucuros, sunt emoţionat’”, a mai spus acesta, conform libertatea.ro.

În gala care va avea loc în toamna anului 2021 se mai alătură de Bute și Guy Charboneau (hochei), Alex Harvey (schi fond), Caroline Ouellette (hochei) și Marie-Helene Premon (mountain bike).

În vârstă de 40 de ani, Bute s-a retras din activitate în 2019, după o carieră cu un bilanţ de 32 de victorii, trei înfrângeri şi o remiză la profesionişti.

sursa foto:gazetadenavodari.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol