În perioada 3-4 mai, la Londra s-a deschis “The Rubbish Cafe”, o cafenea unde moneda este reprezentată de plasticul reciclabil!
Având în vedere faptul că în ultimele decenii s-au produs aproximativ 8,3 tone de plastic, ceea ce ar putea aduce în anul 2050 mai mult plastic decât pește în oceane, s-a găsit o soluție de combatere, prin care oamenii ajută mediul din plăcere, sau nevoie.
„Vrem să redăm valoarea a ceva ce considerăm acum gunoi“ au declarat proprietarii care oferă clienților o cafea și o gustare în schimbul obiectelor de plastic pentru încurajarea reciclării.
Cei care au venit cu fabuloasa idee, compania belgiană Ecover, se ocupă cu reciclarea, astfel, au adus pe piață acest mod inedit de a scăpa de materialele dăunătoare mediului înconjurător.
„Am creat un material care poate rezista mii şi mii de ani în natură, dar care nu mai are valoare pentru oameni. E ceva de unică folosință, care se aruncă. Noi vrem să punem sub semnul întrebării această idee şi să redăm valoarea a ceva ce considerăm acum gunoi“, a declarat Tom Domen, autorul iniţiativei, conform http://adevarul.ro.
Localul, decorat în ton cu ideea de bază, vine și cu o parte educativă pentru cei ce vor consuma aici: „Unii vin cu o geantă plină şi încep să întrebe: «Asta e reciclabilă? Dar asta?» Aşa că e o conversaţie şi are un aspect educativ“, a continuat Tom Domen.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol