28 martie 2024, 18:56

Câinele din Istanbul care face naveta alături de oameni

Într-un feribot de pasageri din Istanbul, care face legătura dintre Europa și Asia, toate privirile se îndreaptă spre un navetist care se bucură de priveliștea de la fereastra sa: Boji, un câine fără stăpân. El a devenit un spectacol obișnuit pe feriboturi, autobuze și trenuri de metrou, în cel mai mare oraș din Europa.

Un navetist devotat, câinele se bucură de călătorii lungi în transportul public, până la 30 de kilometri într-o zi obișnuită din timpul săptămânii. Oficialii municipalității din Istanbul, care înregistrează călătoriile câinelui cu un microcip, spun că el coboară în cel puțin 29 de stații de metrou pe zi și chiar a fost urmărit pe mare.

Cu blana maro-aurie, ochii întunecați și urechile pleoștite, Boji („boghiu” în limba  turcă) a început să atragă atenția în urmă cu două luni. Datele colectate de pe dispozitivul său de urmărire arată că liniile istorice de tramvai sunt preferatele lui Boji, dar el este, de asemenea, un navetist frecvent la metrou.

Boji respectă regulile de transport public și așteaptă debarcarea pasagerilor înainte de a urca. Îi place să călătorească în partea de mijloc la metrou. Locuitorii din Istanbul sunt bucuroși să-l întâlnească pe traseu; își fac poze cu ele, pe care le promovează în social media.

Foto: Reuters


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol