28 aprilie 2024, 4:02

Cale extraordinară de atac în dosarul de achitare definitivă a torționarilor lui Gheorghe Ursu

Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat la data de 01.11.2023, o cerere de revizuire a hotărârii de achitare definitivă a inculpaților trimiși în judecată în dosarul Gheorghe Ursu.

În comunicatul emis, Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că în vederea documentării imparțiale a realităților regimului comunist a primit, pe lângă documente noi din partea CNSAS, sprijinul științific al Academiei Române, prin intermediul Institutului. de Istorie „Nicolae Iorga”, precum și al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în calitatea sa de agenție guvernamentală specializată în investigarea crimelor comunismului.

În urma materialelor documentare și științifice întocmite de IICCMER (la care au contribuit experții IICCMER Ștefan Bosomitu, Florin Soare, Constantin Vasilescu, Dalia Báthory și Cosmin Budeancă) în cursul lunii octombrie, în colaborare cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, referitor la cazuistica și încălcările drepturilor omului în România în perioada 1980-1989 și transmise către PÎCCJ, ,,procurorii au apreciat că rezultă date și împrejurări nu care nu au avut în vedere la soluționarea cauzei și care pot conduce la o soluție diametrală opusă celei pronunțate, solicitând Curții de Apel București admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și, rejudecând, condamnarea a doi dintre inculpați și încetarea procesului penal față de cel de-al treilea (decedat în timpul judecății) pentru săvârșirea infracțiunilor de tratament neomenoase”.

,,Achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu este o decizie ce contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept și trebuie să repare cât mai curând.

Salut formularea realizată în cursul zilei de astăzi de către Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și reiterez faptul că IICCMER, alături de partenerii săi instituționali, va continua să ofere sprijin organelor judiciare din România implicate în Ursu, pentru această mare. nedreptate să poate fi schimbată în lumina realității istorice” – a declarat Prof.univ.dr. Florin – Daniel Șandru, Președintele executiv al IICCMER.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol