24 martie 2024, 8:53

Campanie inedită: o tonă de dopuri și capace pentru un fotoliu rulant

Potrivit Organizației Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități (DPI), dizabilitatea este definită ca fiind „rezultatul interacțiunii dintre o persoana care are o infirmitate și barierele ce țin de mediul social și atitudinal de care ea se poate lovi”.

Organizația Mondială a Sănătății propune următoarea definiție a dizabilității: „Dizabilitatea este reprezentată de orice restricție sau lipsă (rezultată în urma unei infirmități) a capacității (abilității) de a îndeplini o activitate în maniera sau la nivelul considerate normale pentru o ființă umană”.

La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este văzută ca o problemă a întregii societăți. Aceasta presupune pregătirea și adaptarea continuă în toate sferele vieții, pentru primirea și menținerea acestor persoane în curentul principal al vieții sociale.

Handicapul fizic reprezintă o realitate traumatizantă pentru toți oamenii care suferă de acest tip de deficiență. În cazul copiilor, realitatea devine și mai dură, din cauza fragilității emoționale a acestora. Întrebări dramatice fără răspuns ca „De ce eu?” , ” De ce nu sunt la fel ca ceilalți?”, „Ce pot face pentru a deveni normal?”, pot genera, în timp, tulburări de comportament.

Oamenii cu handicap nu au nevoie de milă, ci de un ajutor din când în când. Putem ajuta Asociația Handicapaților Locomotor din Timișoara donând dopuri de la sticlele de plastic care oricum ajung la gunoi. Un gest mărunt pentru noi, dar dacă mai mulți membri ai comunității se mobilizează, impactul este foarte mare.

Constantin Răceanu, contabil de profesie, este secretarul Asociației Handicapaților Locomotor din Timișoara (AHLT), scrie Tion.

AHLT are aproximativ 100 de membri, care frecventează din când în când sediul aflat pe strada Cronicar Ion Neculce numărul 1.

„Nici eu și nici colegii mei din asociație nu avem neapărat probleme de sănătate în sensul cunoscut al cuvântului. Avem handicap locomotor cu precădere, neuromotor sau neuropsihic”, a subliniat Constantin Răceanu, secretarul AHLT, pentru sursa citată.

Fiecare membru plătește o cotizație anuală de 80 de lei pe an, însă suma adunată este infimă pentru nevoile asociației, care țin de plata chiriei la sediu, utilități etc.

„ Acțiunea de strângere a capacelor este pentru noi o acțiune dincolo de partea financiară posibilă a vânzării capacelor și ce putem face cu ele. Noi vrem ca astfel să ne facem cunoscuți și să implementăm ideea de a contribui, ideea de a ține cont de omul de lângă tine, chiar dacă această acțiune, din punct de vedere financiar, nu reprezintă foarte mult. Pentru o tonă de capace am putea primi maxim 700 de lei, ceea ce înseamnă un scaun rulant la un preț mediu.

Să aduni o tonă de capace este enorm! Sigur, mizez și pe acest cumul de capace care se transformă în bani, dar, cel puțin din punctul meu de vedere profit de faptul că prin această acțiune sensibilizez oamenii în ideea de a face ceva, de a contribui cu un căpăcel sau altfel. Vreau să sensibilizez comunitatea că există situații în care poate ajuta fără să facă un efort financiar deosebit”, a declarat Constantin Răceanu, secretarul AHLT.

Acesta a avut câteva acțiuni cu elevii de la Școala Generală nr. 21 din Timișoara, care adună capace periodic, și spune că a fost impresionat de bucuria copiilor că fac ceva util.

AHLT adună dopuri de la sticlele de plastic și cu sprijinul Poștei Române, filiala Timiș, ai cărei reprezentanți merg la sediu și preiau capacele pe care le duc la centrele de colectare.

Timișorenii care doresc să ofere capacele adunate persoanelor cu handicap le pot duce la sediul AHLT de pe strada Cronicar Ion Neculce numărul 1, în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 9 și 14,30.

„Au venit oameni care au lăsat o punguță cu capace în fața ușii, cum se lăsa pe vremuri laptele. Au venit pentru că au auzit că pot face și altceva decât să le arunce la tomberon. (…) Avem un handicap comun, care este o poveste a asociației, dacă vreți. Povestea noastră este că încă suntem priviți ca niște oameni care dacă nu pot să facă ceva de ce nu stau acasă.

E adevărat că, pe vremuri, acest lucru era mult mai pregnant. Noi putem să ieșim, dar nu putem să depășim o bordură. Demersurile noastre sunt: lăsați-ne să trăim, să muncim, să contribuim, dar dați-ne șansa să putem trece un trotuar! Noi vrem să fim lăsați să contribuim cum putem și să aducem plusvaloare societății.

Avem capacitate, mai ales că o persoană cu handicap este tentată să demonstreze mai mult decât stadiul în care e, ceea ce nu zic că nu se întâmplă și la o persoană validă, dar ea având un anumit confort este tentată să nu insiste”, a încheiat secretarul AHLT.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol