4 mai 2024, 23:26

Când nici echipamentul NATO nu mai ajută…Rogozin a fost rănit pe front

Dmitri Rogozin, fostul director executiv al Roscosmos și acum liderul echipei de consilieri militari „Lupii țarului” din Donbass, a fost rănit în Donețk în urma unui atac cu obuze al trupelor ucrainene, scrie TASS

„Un hotel dintr-o suburbie din Donețk care găzduiește o echipă de consilieri militari condusă de Dmitri Rogozin a fost bombardat. Dmitri a fost rănit în spate și a fost dus la spital. Viața sa nu este în pericol”, a declarat un consilier.

„Evident, a fost o lovitură țintită. Specialiștii tind să creadă că focul a fost deschis de la un sistem de artilerie autopropulsată Caesar 155 mm, fabricat de compania franceză Nexter”, a declarat consilierul.

Vitali Hoţenko, şeful guvernului autoproclamatei Republici Populare Doneţk, a fost şi el rănit împreună cu Rogozin.

Au trecut doar trei săptămâni de când Rogozin anunța cu surle și trîmbițe că este în teritoriul ucrainean ocupat și “participă” la lupte. La sfîrșitul lui noiembrie a surpins nu doar declarația – permanent el a fost un politician fanfaron a cărui țintă a fost să facă valuri– ci modul în care și-a făcut poze. Întreaga sa ținută militară, foarte costisitoare, era compusă din efecte fabricate în vest, multe dintre ele chiar în țări NATO.

Vom vedea zilele viitoare cât de serioasă este rana, sau dacă nu cumva Rogozin a folosit bombardamentul hotelului, ca de obicei, pentru a-și face publicitate.

Rogozin s-a dus să lupte în Ucraina. Pentru a-l recunoaște: are echipament NATO, Glock-18 și un pistol mitralieră german pe care l-am văzut în Matrix

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol