8 mai 2024, 20:42

Cântărea o jumătate de kilogram, bateria rezista doar o oră: primul smartphone din lume

Avea doar 1MB de memorie, aparatul cântărea o jumătate de kilogram, bateria rezista doar o oră.

IBM Simon, considerat primul smartphone din lume, a fost prezentat în cadrul unui show de tehnologie de la Las Vegas, la 23 noiembrie 1992.

A fost lansat în august 1994 și a fost vândut în 50.000 de exemplare. Avea un ecran care era controlat cu un stilou special, calculator și calendar.

„Primul smartphone care a fost prezentat a fost creat de IBM şi uitaţi-vă unde am ajuns acum. Cu toţii ne aşteptăm să avem un smartphone în buzunar. Cu toţii le folosim în permanenţă. Au devenit device-urile alese pentru accesarea lumii digitale. Iar IBM a fost acolo la început”, a declarat Simon Edward, şeful Departamentului de marketing IBM.

IBM Simon a pus bazele unei industrii, comentează rfi.ro.

În prezent smartphone-urile sunt la fel de puternice ca un laptop şi cu camere comparabile cu cele profesionale.

Pe numele complet ”The IBM Simon Personal Communicator”, primul smartphone a fost considerat un dispozitiv revoluționar, însă mult prea scump pentru a fi accesibil la scară largă. Acesta a devenit disponibil pe piața americană abia în august 1994 și s-a vândut timp de mai puțin de 12 luni, doar până în februarie 1995, când producția a fost oprită, potrivit europafm.ro.

Preţul pentru un telefon inteligent IBM Simon era de 899 de dolari, cu un abonament de 2 ani şi 1099 de dolari, fără abonament. Mai târziu, compania BellSouth Cellular a redus preţul la 599 de dolari, cu abonament pe minim 2 ani.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol