Ministrul de Interne, Carmen Dan, prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru şi comandantul Jandarmeriei, Laurenţiu Cazan, vor fi audiaţi astăzi, la Comisia de Apărare din Senat cu privire la violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei.
Prima care ajunge în faţa comisiei parlamentare este Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, de la ora 13.00. Ulterior, este aşteptat comandatul Jandarmeriei, Laurenţiu Cazan, de la ora 13.45.
Începând cu ora 14.30 va fi audiată şi Carmen Dan, ministru de Interne.
Pentru ministrul de Interne este a doua audiere în faţa comisiei, după ce în 21 august s-a prezentat din proprie iniţiativă în faţa parlamentarilor. Carmen Dan a anunţat că va merge la audieri şi că raportul clasificat privind protestele va ajunge, luni, la Comisia de apărare.
Audierea prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, care ar fi trebui să aibă loc pe 27 august, nu s-a putut desfăşura din lipsă de cvorum, doar 6 din cei 13 membri ai comisiei fiind prezenţi la şedinţă. Prefectul Capitalei a spus atunci că ordinul de evacuare a Pieţei Victoria a fost dat după miezul nopţii, în timp ce reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că ordinul s-a dat în jurul orei 23.11. De asemenea, prefectul Capitalei a mai afirmat că nu a fost prezentă în centrul mobil de comandă, dar se afla într-o clădire a Guvernului în noaptea protestelor.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol