21 iunie 2024, 22:59

„Cartea despre care se va vorbi cel mai mult în 2024”. Romanul Anna O devine serial pe Netflix

Studiourile de producție Berlanti și Warner Bros. au achiziționat dreptul de ecranizare a thrillerului Anna O – „cartea despre care se va vorbi cel mai mult în 2024”, cum a fost numită de criticii literari internaționali. Romanul publicat de Editura Trei va fi transformat într-un serial pentru Netflix, iar autorul, scriitorul britanic Matthew Blake, va fi producător executiv alături de Greg Berlanti, Sarah Schechter și Leigh Redman. Realizatorii serialului își doresc ca Anna O să fie următoarea producție de succes după thrillerul „Tu” („You”), ajuns acum la sezonul final pe Netflix și realizat tot de Studiourile Berlanti și Warner Bros.

 

Debut

Thrillerul psihologic Anna O, romanul de debut al lui Matthew Blake, a fost considerat încă de la apariție „un eveniment editorial global” și favorit în cursa pentru cartea anului 2024.

Înainte să se dedice în totalitate scrisului, Matthew Blake a fost scenarist și a lucrat în politică timp de 10 ani. Dar, odată cu succesul ieșit din comun al thrillerului Anna O, care a înregistrat recorduri după recorduri de popularitate, chiar înainte să ajungă în librării, a devenit clar în ce direcție profesională trebuie să se îndrepte. În doar 48 de ore, thrillerul psihologic semnat de Matthew Blake a primit oferte de publicare din 16 țări, iar în primele două săptămâni numărul acestora se ridicase la 23. Astăzi, Anna O este publicată în mai mult de 40 de țări, iar autorul a primit câteva contracte separate cu sume de 7 cifre.

 

Reacție nesperată

Ȋntreaga experienţă a fost incredibilă! Sunt în culmea fericirii să observ o asemenea reacţie pe mapamond şi să văd cititorii de pretutindeni ataşȃndu-se de Anna şi Ben. Am savurat fiecare clipă!”, spune Matthew Blake. Acesta consideră că transformarea thrillerului într-un serial pentru Netflix mai degrabă decât film artistic este o idee bună: „Ne va permite să păstrăm toate răsturnările de situaţie şi numeroasele surprize din carte”.

Matthew Blake a cucerit cititorii atât prin subiectul interesant, cât și prin maniera ingenioasă de a construi povestea. Scriitorul britanic mărturisește că a început să fie preocupat de somn – experiența care unește cele peste 8 miliarde de locuitori ai planetei. Oamenii petrec, în medie, 33 de ani din viață dormind, iar pentru unii, coșmarurile devin realitate. De asemenea, s-a documentat ani la rând despre subiectul crimelor săvârșite în timpul episoadelor de somnambulism și despre sindromul resemnării – afecțiune neurologică prin care cei care au suferit traume majore se cufundă într-un somn ce poate dura ani. Documentării serioase i-a urmat efortul de a construi o intrigă care să țină cititorul lipit de carte. Astfel a apărut povestea Annei O, o tânără de 26 de ani care suferă de somnambulism. Ea este găsită plină de sânge, cufundată într-un somn profund lângă cadavrele celor mai buni prieteni ai ei. Înainte de aceasta, Anna O – cum este numită de presa britanică – trimite o scurtă confesiune pe grupul de familie de pe WhatsApp: „Îmi pare rău. Cred că i-am omorât”. Somnul adânc al Annei durează peste 4 ani, timp în care societatea britanică se divide în tabere care îi susțin fie vinovăția, fie inocența. Expertul în somnologie și psihologul judiciar Benedict Prince are misiunea de a o trezi pe Anna și de a o aduce în fața instanței.

 

Cazuri reale

Uimitor este faptul că, oricât de incredibil ar părea subiectul, este bazat pe cazuri reale. „Obiectivul meu principal a fost să mă asigur că tot ce-am menţionat în carte se bazează pe realitate şi mulţi cititori mi-au mărturisit că au dezvoltat o obsesie pentru toate cazurile reale la care se face referire în thriller”, mai spune Matthew Blake.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol