24 ianuarie 2021, 10:52

Câți bani riscăm să scoatem din buzunare dacă nu respectăm noile restricții intrate în vigoare

Începând de luni devine obligatorie purtarea măştii pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spaţiile deschise, magazinele se închid la ora 21.00, se interzice circulaţia în afara locuinţei între orele 23.00 – 5.00, cu unele excepţii pentru care trebuie prezentată o declaraţie pe proprie răspundere, iar activitatea pieţelor, târgurilor şi bâlciurilor în spaţii închise se suspendă.

Citește și: Carantina de noapte și noile restricții sunt în vigoare de luni timp de o lună

Acestea sunt măsurile prevăzute în hotărârea de Guvern de modificare şi completare a HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie, adoptată joi şi publicată în Monitorul Oficial.

Amenzi?

În cazul în care aceste măsuri nu vor fi respectate se vor aplica amenzi prevăzute în Legea nr. 55 din 15 mai 2020, în baza căreia Guvernul a declarat starea de alertă.

Lipsa măștii de protecției sau a declarației

Astfel, lipsa măștii de protecție sau a declarației semnate de angajator în cazul deplasării noaptea în interes de serviciu ori a declarație pe propria răspundere se va sancționa cu amendă de la 500 la 2.500 de lei.

Redeschiderea restaurantelor fără drept

Totodată, nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activității, se sancționează cu amendă de la 2.000, la 10.000 de lei.

Nerespectarea izolării

În același timp, nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu, nerespectarea interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina se sancționează cu o amendă între 1.000 și 5.000 de lei.

Sursă foto: ro.sputnik.md


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.