19 aprilie 2024, 6:03

Cauza probabilă a incendiului de la Institutul Matei Balș: un scurtcircuit produs de un aparat de încălzire

Procurorii şi poliţiştii criminalişti au terminat, vineri, cercetarea la faţa locului la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, iar în cauză va fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice de către INCD INSEMEX Petroşani, în vederea stabilirii cauzelor incendiului, relatează agerpres.ro.

„Până la acest moment, în cauză au fost audiate 33 de persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, agenţi de poliţie care au participat la intervenţia iniţială, precum şi rude ale victimelor”, informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) transmis, vineri, AGERPRES.

La Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” sunt în curs de efectuare 12 expertize medico-legale cu privire la pacienţii decedaţi, în vederea stabilirii cu certitudine a cauzei morţii.

Potrivit unor surse autorizate din rândul investigatorilor, cauza incendiului ar fi un scurtcircuit care s-ar fi produs în urma utilizării neadecvate a unui aparat de încălzire din Pavilionul 5 din cadrul Institutului Matei Balș din Capitală, relatează stiri.tvr.ro.

În timpul cercetării, la fața locului au fost găsite mai multe astfel de aparate carbonizate, dar nu doar în Pavilionul 5, ci și în alte spații cuprinse de flăcări în cadrul spitalului Matei Balș, potrivit sursei citate.

Astfel, apare o primă contradicție, pentru că în cursul audierilor personalului medical aflat în acea noapte de gardă, niciunul dintre cei audiați nu a recunoscut faptul că în respectivul pavilion s-ar fi aflat un astfel de aparat de încălzire, adus probabil de rudele celor internați. Și de aceea va fi probabil nevoie de o reaudiere a personalului medical, notează stiri.tvr.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol