De-a lungul istoriei omul a căutat şi a dezvoltat suporturi de scriere care să permită transmiterea în timp a celor mai importante idei și trăiri. De la tăbliţele de argilă din Mesopotamia la e-reader-urile şi tabletele performante, disponibile astăzi, asistăm la o evoluție constantă. Cu toate acestea, avem datoria de a aminti unii oameni ce au avut inițiative revoluționare și au schimbat considerabil parcursul istoric al scrisului.

Cu mai bine de 437 de ani în urmă ieșea de sub tipar ultima, dar și cea mai de seamă carte făurită de diaconul Coresi, carte de referință a tipăriturilor românești.

Cine a fost diaconul Coresi?

Într-un mic târg din sudul țării, în Târgoviște, se naște cel care va rămâne în istorie drept diaconul Coresi, omul care și-a legat numele de arta și meșteșugul tipografic. A rămas în memoria colectivă drept editorul primelor cărți tipărite în limba română, respectiv un traducător de seamă.

Despre meșterul tipograf nu se cunosc foarte multe detalii biografice, însă este recunoscut faptul că diaconul Coresi a editat aproximativ 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și distribuite în toate regiunile românești. Astfel, opera sa a avut o importantă contribuție la unitatea lingvistică a poporului român, dar și la apariția limbii române literare.

35 de titluri, 20 de ucenici și filiera boierilor pribegi

Într-o vreme în care munca de tipar consta în xilogravură și necesita eforturi deosebite deoarece fiecare pagină trebuia sculptată în lemn, Coresi deprinde meșteșugul tipării de la Dimitrie Liubavici căruia i se dedică cu desăvârșire. Meșterul era ajutat de 10-20 de ucenici, pe care îi amintea în prefața cărților editate de el. O replică modernă a tipografiei diaconului este expusă astăzi la Muzeul „Prima școală românească” din Brașov.

Cărţile lui Coresi au avut o largă răspândire în toate ţinuturile româneşti datorită legăturilor comerciale ale Braşovului cu Ţara Românească şi cu Moldova. De asemenea, boierii pribegi aşezaţi la Braşov şi, mai târziu, Mihai Viteazul au favorizat răspândirea scrierilor maestrului Coresi. Prin aceste tipărituri, se arăta tot mai limpede unitatea de limbă, de credinţă şi de origine a românilor de pretutindeni.

Evanghelia cu învățătură – calea introducerii limbii române în cultul religios

Evanghelia cu învăţătură sau Cazania este ultima carte tipărită de Coresi şi, în acelaşi timp, cea mai importantă dintre tipăriturile româneşti. Cartea a văzut lumina tiparului la Braşov, în 1581 și cuprindea tâlcuirea Evangheliilor din toate duminicile şi sărbătorile de peste an.

Dacă cea dintâi Cazanie tipărită de Coresi în 1564 – care nu s-a mai păstrat până în zilele noastre – avea unele influenţe protestante, Evanghelia cu învăţătură din 1581 este o carte pur ortodoxă. Aceasta a fost tradusă după un text slavon scris de patriarhul ecumenic Ioan Calecas (1334-1347) și cuprinde o colecţie de predici susţinute de preot pentru fiecare sărbătoare creştină.

Evanghelia cu învăţătură sau Cazania este unul dintre cele mai frumoase exemplare realizate de Coresi: format in folio, cu oglinda paginii de 225/195 mm, cu titlurile realizate după clişee săpate în lemn şi având gravată stema lui Lukas Mirscher, după modelul „Cazaniei“ tipărite la Zabludov (azi, în Republica Cehă), în 1569.

Ieșirea din slavonismul cultural și biruința scrisului în limba română

Tipărirea s-a făcut pe cheltuiala principelui Braşovului, Lucas Hirscher care arăta, în prefaţă, că a găsit versiunea slavonă la mitropolitul Serafim al Ungrovlahiei. Primind cartea, s-a sfătuit cu mitropolitul Ghenadie (1579-1585) al Transilvaniei şi cu mulţi preoţi ortodocşi transilvăneni, care simţeau nevoia unei astfel de cărţi.

Având acordul acestora şi al mitropolitului Serafim, a dat-o diaconului Coresi, care ajutat de preoţii Iane şi Mihai de la biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului, a tradus-o în româneşte. Această carte apare ca o operă de colaborare transilvano-munteană asupra căreia diaconul Coresi și-a lăsat amprenta.

Diaconul Coresi a devenit personalitatea incontestabilă a veacului al XVI-lea. Lui i se atribuie de către mai mulţi cercetători meritul de a fi facilitat biruinţa definitivă a scrisului în limba română. Activitatea sa rupe barierele unui slavonism „cultural”, care, vreme de mai bine de cinci veacuri, încorsetase puterea de manifestare a limbii române.

---