18 aprilie 2024, 12:05

Ce-ai face dacă te-ai trezi în cont cu 1 milion de euro?

Aceasta este povestea lui Roman Iurkov. Poveste care la început pare fericită, dar mai târziu…mai târziu vine scadența…și nu mai e așa plăcut.

Roman Iurkov, din Tula, Rusia, a rămas uluit când s-a trezit în cont cu 95,2 milioane de ruble, adică peste 1 milion de euro, anul trecut, la sfârșitul lunii mai.

Suma a ajuns în contul său ca urmare a unei erori tehnice apărute în timpul actualizării aplicației mobile a băncii sale. Cu toate că cei mai mulți oameni care se trezesc într-o astfel de situație sesizează imediat banca, bărbatul de 35 de ani a decis să-și încerce norocul. Să-și însușească banii și să-i cheltuiască după pofta inimii, relatează 9to5.

Și într-adevăr, pentru o vreme totul era ca-n filme.

În fine, știți ce greu e să cheltuiți un milion de euro, când nu ai experiență? Evident că nu știți. Nici omul nostru nu știa, dar s-a străduit. Mult, mult de tot.

În zilele următoare descoperirii (“Ia uite, măh, mi-au virat ăștia salariul!”) el tot scos bani de pe card sau a făcut câteva transferuri.

Numai în noaptea de 31 mai a făcut 220 de extrageri. Practic a golit TOATE bancomatele din zonă.

Ce și-a luat de banii ăia? Chestii basic, de strictă necesitate.

Un iPhone

(Doar unul? Ciudat)

Un Mercedes

Un BMW

(îl înțelegem, nu a putut să se decidă)

Patru apartamente

(Mă, dar chiar că se decidea greu)

Și ceva mărunțiș – ceasuri, bijuterii,  un set de cratițe…

După 6 luni, eroarea a fost descoperită

Ulterior, în timpul anchetei, Iurkov a spus că s-a simțit ca „în filme”: „Am cumpărat tot ce îmi doream. Doar un avion nu mi-am luat”.

Bărbatul s-a bucurat de bani și noile anchiziții timp de câteva luni bune, pentru că banca a descoperit eroarea abia în luna noiembrie. Iurkov a fost reclamat la poliție și acuzat de furt, fiind acum condamnat la 6 ani de închisoare.

Banca a reușit să-și recupereze aproximativ o treime din suma virată din greșeală, care a rămas necheltuită în contul bărbatului.

Vestea bună este că probabil va ieși la timp pentru a-și cumpăra un iPhone 18…


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol