1 decembrie 2020, 14:20

Ce e binele, în fond? Psihiatrul Gabriel Diaconu ne explică la ”Ediția de dimineață” cum e cu natura umană

Greu, foarte greu pentru oricare dintre noi să accepte că are o problemă și trebuie să meargă la un specialist, să îi dea de cap. Imaginea aia din filme, cu psihiatrul în fotoliu, mai mult sau mai puțin atent, și cu pacientul întins pe canapea, sleit de efortul de a scoate din el toate frământările e un clișeu care ne sperie, de fapt. Câți ne-am lăsa întinși pe canapea în acest scop?

Dar vin momente în viață când spunem: ”Ce bine era înainte! Acum nu mi-e bine”. Și vrem binele ăla. Doar că el nu mai vine.

Unde se duce binele, când se duce?

Gabriel Diaconu vine la ”Ediția de dimineață”, la invitația lui Lucian Mîndruță, să explice la Digi 24 cum vede specialistul binele din capul nostru.

L-ați văzut, probabil, de multe ori pe ecrane, invitat de televiziuni, pentru a discuta despre momente-limită de la declanșarea pandemiei de coronavirus, și impunerea de restricții. A încercat să ne explice tot ce ni se întâmpla.

Gabriel Diaconu este unul dintre principalii experţi ai României în materie de stres posttraumatic, specializat în suicidologie şi psihotraumatologie, precum şi în intervenţie de criză şi gestionarea conflictelor interetnice. Sună pompos, dar el poate vorbi și despre cât de rea este natura umană, despre susceptibilitatea la ofensă a unora dintre semenii noștri, despre rudimentele de morală dezvoltate de animale și câte și mai câte.

Toate astea într-o singură emisiune, de exemplu, cum e cea realizată de Lucian Mîndruță în parteneriat cu site-ul editiadedimineata.ro, la Digi 24, și difuzată duminica, la 10:30.

De două ori șoc

Jurnalistic vorbind, de la ediția a doua a emisiunii abia lansate de Lucian, încă din primele minute ale emisiunii ne alegem cu două știri de clickbait. Șoc: acum vreo 10 ani, Lucian Mîndruță își pierdea nu doar jobul, ci și stima de sine, și avea probleme. Așa i-a ajuns pacient lui Gabriel Diaconu.

Dar stați. Că, dacă tot suntem la capitolul mărturisiri, și Gabriel Diaconu are ceva de spus.

”Eu am ajuns psihiatru pentru că am fost pacientul unui psihiatru la rândul meu. Când eram student. Am spus povestea asta pacienților de multe ori. Felul în care s-au desfășurat lucrurile acum 22 de ani, nu e un secret, dar la vremea la care au ajuns acolo era un secret. Foarte puțini oameni știau de chestiunea asta și evident că prima persoană cu care am avut contact, pentru că nu îmi era bine, nu a fost un psihiatru, ci un preot”, povestește. Și apoi dezvăluie din ”casă”, adică din meserie.

Cum anume îl ajută pe un pacient povestea altuia?

”Uneori nu ajută. Primul pas către o discuție constructivă a fost să îmi spună ”Dar ce mă interesează pe mine ce a făcut altul?”. Ăla e momentul la care spunem stop și schimbăm un pic unghiul, camera. Spre exemplu nevoia omului de a fi singur, sau excepțional sau irepetabil în drama și tragedia lui. E și un mod de a-și păstra identitatea. Și din punct de vedere psihologic regresia un pic infantilă, în care universul nu mai e heliocentric, nu ne învârtim în jurul aceluiași soare toate planetele, ci e terocentric, pacientul e în mijlocul universului și totul se întâmplă în jurul lui.

Susceptibilitatea la ofensă aparține unor anumite personalități, nu ai cum să nu îi superi pe unii oameni”, spune Gabriel Diaconu.

Riscuri ale meseriei de reparator de creier? Sumedenie. Să se îndrăgostească de tine pacientul, să ai de-a face cu o personalitate paranoidă accentuată, care revine și te hărțuiește.

”Sunt oameni care mi-au vandalizat mașina, care mi-au amenințat copiii, dar astea nu sunt lucruri care se întâmplă doar cu psihiatrii, ci cu profesioniști din diverse servicii”, recunoaște.

Apoi vine și explicația specialistului. Și ajungem iar la discuția despre ”bine”.

Despre natura umană

”Pentru că natura umană, oricât ne-ar plăcea nouă ca spiritual religios să fie dominată de bine, de fapt e rea. Dar nu în sensul moral, ci în sensul brut, primitiv, biologic al cuvântului. Pentru o imaginație corectă și constructivă a binelui îți trebuie un minim model, un minim schelet, pentru că altfel devine circular binele și își pierde din utilitatea lui într-o conversație”, spune Diaconu.

Alte idei, spicuite din explicație: animalele dezvoltă rudimente de morală; binele ca principiu trebuie să facă racord la gradul de civilizație în care te afli; binele meu merge fix până unde începe răul altuia.

Inevitabil s-a ajuns și la discuția despre relația pacient-terapeut, și la posibilitatea ca pacientul să se îndrăgostească de specialist. Oare lui Gabriel Diaconu i s-a întâmplat asta, a fost curiozitatea realizatorului. Și răspunsul a venit, fără ascunzișuri, cu tot cu explicațiile de rigoare. Este unul dintre punctele din emisiune pe care vă lăsăm să-l descoperiți singuri, făr ghidaj, la Digi 24, la ”Ediția de dimineață” sau în înregistrarea de mai jos.

Românii și psihologul de țară

Un ultim lucru vă supunem atenției, înainte de a vă lăsa să urmăriți dialogul lui Lucian cu Gabriel Diaconu. Întrebarea care vizează un personaj colectiv, nația română. Oare de ce suntem incapabili noi, ca nație, să ne asumăm trecutul și preferăm să găsim tot felul de țapi ispășitori?

Răspunsul a venit fără ezitare, lung și elaborat. Și poate nu conform așteptărilor.

”Eu nu știu și nu am aflat că românii sunt incapabili. Cunosc mulți români care sunt foarte asumați și care vor fi de acord că trecutul face și drege. Dacă sunt într-o proporție majoritară sau nu încă nu știm. În general este greu să te OKreconciliezi cu lucruri grele și rele pe care le-ai trăit. Lucruri care au însemnat vărsare de sânge, care au dus la distrugerea identității unui grup, epurare etnică etc. România a fost o bună parte din istoria sa sub ocupație. În cele din urmă, asumarea trecutului este o chestiune care este sinonimă cu schimbarea identității lui. Asta înseamnă că un grup oarecare a dus un travaliu intern la nivelul credințelor, la nivelul faptelor, poveștilor, amintirilor, până la punctul la care a încetat încetat lupta, feuda cu inamicul. Asta se întâmplă în Balcani, nu doar românii au dificultăți în a-și asuma trecutul. Sârbii au aceeași problemă, bulgarii, albanezii, greci, până și turcii au o problemă cu asumarea trecutului lor, de ruși nu mai vorbim. Devreme ce este o problemă care se întâmplă popoarelor, înseamnă că felul în care popoarele ating echilibrul la un moment dat psihologic poate sau nu să fie adaptativ. Nu ne interesează sănătatea. Ne interesează cât de mult poate să funcționeze configurația respectivă. Când vine vorba de felul în care funcționează pentru români, de fapt nu cred că asumarea și capabilitatea ne deranjează foarte mult, cât fantezia”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.