29 martie 2024, 16:43

Ce măsuri împotriva Covid-19 funcționează în școli și ce s-a dovedit fără folos?

Vaccinarea sau utilizarea măștilor sunt măsuri care și-au dovedit eficiența în combaterea și prevenirea infecțiilor Covid-19 în mediul educațional, pe când alte opțiuni la care au apelat școlile în ultimul an, de la folosirea panourilor cu plexiglas până la testarea prea frecventă sau distanța prea mare între elevi, au fost mai degrabă ineficiente, arată un expert epidemiolog de la University of Washington, într-o analiză publicată în The Conversation.

Brandon Guthrie, profesor asociat de sănătate globală și epidemiologie la universitatea menționată, citează o serie de cercetări și opinii experte apărute în ultima jumătate de an cu privire la măsurile anti-Covid-19 în școli, scrie edupedu.ro. Pe baza acestora, el clasifică recomandările și acțiunile întreprinse de școli astfel:

Ce funcționează împotriva Covid-19 în școli

Vaccinarea împotriva virusului, după cum a semnalat și Centrul pentru Combaterea și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), este cel mai important instrument de prevenție în școli, ca în întreaga societate de altfel. Autorul arată, pe baza cercetărilor de până acum, că aceste vaccinuri contribuie la prevenirea infectărilor și la protecție contra formelor grave de boală, chiar și în cazul versiunilor agresive precum tulpina delta, care se transmite inclusiv la persoane vaccinate.

  • Cu cât sunt mai multe persoane vaccinate în mediul școlar, cu atât mai scăzut este riscul unui focar în școală, ținând cont că în prezent vaccinarea este posibilă pentru persoanele de peste 12 ani și este de așteptat să fie autorizată și în cazul elevilor cu vârste mai mici în următoarea perioadă.

Măștile sunt al doilea instrument de prevenire a bolii care și-a dovedit eficiența, autorul citând studii care au demonstrat eficiența măștilor în prevenirea infectărilor în mediu școlar, pe parcursul ultimului an. El arată, totodată, că aceleași măști perturbă actul educațional cel mai puțin, comparativ cu alte măsuri.

  • În cazul sălilor de masă, folosirea măștilor de către elevi, atât timp cât nu mănâncă, păstrarea unei distanțe rezonabile între elevi precum și ventilarea permit utilizarea acestor spații fără riscuri suplimentare prea mari.

Măsuri care nu merită, probabil, să mai fie luate în considerare

Măsuri care au dovedit o eficiență mai degrabă limitată și care nu par să merite cheltuiala și efortul pentru a fi folosite în continuare sunt, potrivit expertului american:

  • Panourile de plexiglas, care în mediul școlar nu previn eficient transmisia virusului și chiar pot crește riscul de transmisie, în unele condiții, dacă reduc circulația aerului
  • Verificarea zilnică a temperaturii sau încercarea de detectare a altor simptome nu și-au dovedit nici ele eficiența în spații publice, mai ales în medii unde sunt aglomerări de copii, în cazul cărora există multe cazuri asimptomatice. Aceasta nu elimină, însă, nevoia ca elevii sau profesorii care manifestă simptome Covid-19 sau care au fost expuse să rămână acasă.
  • Alte măsuri care pot contribui la reducerea transmisiei, dar nu neapărat în mod semnificativ și cu prețul perturbării semnificative a activităților școlare includ distanțarea în clasă (la mai mult de 2 metri, comparativ cu 1 metru, cât recomandă în prezent CDC) sau separarea elevilor în grupuri foarte restrânse care nu se pot intersecta.
  • Testarea regulată a tuturor elevilor dintr-o comunitate iarăși nu și-a dovedit eficiența și aduce beneficii foarte mici, pe lângă vaccinare și folosirea măștii, iar prețul este foarte ridicat. De notat că CDC continuă să recomande, totuși, folosirea testării în școli, într-o oarecare măsură.

Riscuri în afara școlii

Cel mai puternic motor al răspândirii Covid-19 în rândul copiilor, profesorilor și familiilor acestora nu este mediul școlar, ci transmisia virusului în comunitatea largă, pe baza datelor știute până acum. Aceleași date indică și faptul că școlile pot să continue să-și desfășoare activitatea față în față fără să determine o transmisie sporită a virusului, dar trebuie să respecte și mai sever strategiile de prevenție atunci când există o transmisie mai ridicată în comunitate.

Ce nu se știe

Profesorul american notează că, până în prezent, nu este încă limpede:

  • Cum va afecta răspândirea versiunii delta a virusului revenirea copiilor la școală, fiind limpede că, în fața acestei tulpini, vaccinarea nu este suficientă și sunt necesare alte măsuri de prevenție, cu atât mai mult cu cât mai mulți copii se infectează cu delta decât cu alte tulpini.

Autorul arată că, în SUA, ponderea copiilor în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus a crescut pe fondul răspândirii versiunii delta, dar creșterea este redusă și poate fi atribuită faptului că minorii reprezintă un segment tot mai mare al populației care nu s-a vaccinat încă.

În timp ce elevii din România mai au o lună de vacanță până la noul an școlar iar autoritățile spun doar că planul este ca școala să înceapă în format fizic, celelalte țări europene și SUA au anunțat deja măsuri concrete pentru deschiderea anului școlar în contextul pericolului tulpinei Delta. Radio Europa Liberă face o sinteză a situației din acest moment:

În Marea Britanie, fiecare țară componentă ia măsuri separate, dar ține cont de regulile generale stabilite de epidemiologi. Prima data școlile se vor deschide în Scoția în a doua parte a lunii august, iar la începutul lunii septembrie în restul regatului.

Guvernul scoțian a anunțat că unele din măsurile pe care le-a luat în anul trecut școlar rămân valabile și acum. Astfel, elevii și profesorii vor fi încurajați să se testeze de două pe săptămână, iar masca rămâne obligatorie inclusive în sălile de clasă. Distanța pe care trebuie să o păstreze elevii va fi de cel puțin un metru unul de celălalt. În cazul în care un elev este testat pozitiv pentru Covid, atunci se va izola 10 zile. Cei care intră în contact direct cu elevul infectat vor trebui să se izoleze numai până vor face testul, iar dacă acesta va fi negativ pot veni la școală.

În Anglia, masca nu mai este recomandată la școală, dar elevii sunt sfătuiți să o poarte în locurile aglomerate. Elevii cu vârsta mai mică de 18 ani care va fi testat pozitiv Covid se va izola, iar colegii lui vor fi testați, potrivit BBC.

Liceenii și profesorii lor se vor testa de două ori pe săptămână, începând cu săptămâna de dinaintea începerii școlilor.

Franța. Ministrul Educației a anunțat un nou set de noi reguli de sănătate pentru școli. Astfel, începând cu 30 septembrie, permisul de sănătate francez va fi obligatoriu pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Măsurile de sănătate pe care școlile trebuie să le respecte sunt potrivit celor patru scenarii- verde, galben, portocaliu sau roșu – care se vor aplica în funcție de situația epidemiologică.

La școlile gimnaziale și licee, masca de protecție rămâne obligatorie în clasă în scenariile verde și galben, și va deveni obligatorie și la exterior în scenariile portocaliu și roșu. În cazul în care într-o clasă un elev este depistat cu Covid, atunci toți elevii nevaccinați vor învăța de la distanță timp de 7 zile. Cei vaccinați vor veni în continuare la școală.

În cazul în care un elev dintr-o clasă cu elevi cu vârsta de sub 12 ani va fi depistat cu Covid, clasa se va închide.

În scenariul roșu, elevii de gimnaziu vor veni la școală pe rând -cu un efectiv de 50%. La fel, în scenariul protocaliu, vin la școală numai jumătate dintre elevi, în timp ce cealaltă jumătate învață online.

Cu acordul părinților, elevii vor putea fi vaccinați în centrele de vaccinare deschise în imediata apropiere a școlilor.

La rândul lor, profesorii trebuie să poarte mască la clasă, iar în scenariul roșu sau portocaliu și la exterior. În Franța, 80% dintre profesori sunt vaccinați.

În Grecia, profesorii care refuză să fie vaccinaţi anti-COVID-19 sau să facă teste înainte de a se întoarce la cursuri se vor confrunta cu o reducere a salariului şi cu alte măsuri disciplinare în baza unei decizii ministeriale care se află în lucru. Potrivit Kathimerini, noile reglementări elaborate de Ministerul Educaţiei pentru a asigura un an academic sigur din septembrie, atât în şcoli, cât în universităţi, se adresează tuturor administratorilor şi educatorilor, angajaţi permanent şi temporar.
În România, profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testați periodic, înainte să intre în școală, a declarat,  la Digi24, ministrul educației,  Sorin Cîmpeanu. Ideea ca profesorii nevaccinați să fie testați este analizată în acest moment de către Ministerele Sănătății și Educației. Sorin Cîmpeanu dorește reluarea cursurilor cu toți elevii în clase din 13 septembrie. 

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol