26 aprilie 2024, 5:55

Ce să faci toamna? Simplu! Gogoşari la oţet cu hrean

Încă de când începe toamna oamenii obișnuiesc să pună gogoșari la borcan, pentru a îi folosi drept „acritură” mai apoi la salata de boeuf sau friptură. Dacă și tu faci asta atunci trebuie să încerci rețeta următoare de gogoșari cu hrean. Acesta este o variantă puțin mai diferită de modul normal de a prepara legume gustoase pentru sezonul rece. 

Următoarele ingrediente sunt perfecte pentru șapte borcane a câte 800 de grame, însă cantitățile pot varia în funcție nevoile fiecăruia.

-patru kilograme de gogoșari

-800 de grame de zahăr

-800 de mililitri de oțet alb

-250 de grame de hrean

-doua linguri de sare neiodată

-șapte linguri mici de piper boabe

-șapte sau 14 foi de dafin

Pentru toate aceste ingredinte se pregătesc borcane mari bine curățate în prealabi, apoi în fiecare se pun una sau două foi de dafin, o lingurițp de boabe de piper și sare, o fâșie de hrean tăiat mărunt, iar mai apoi se pun feliile de gogoșar până sus. Gogoșarul nu trebuie să fie înghesuit, întrucât zeama trebuie să treacă printre feliile legumei.

Important este ca zahărul și sarea să fie bine dizolvate în oțet, hreanul trebuie să fie curățat de coajă și tăiat mic, gogoșarii trebuie să fie bine spălați, curățați de semințe și mai apoi tăiați sferturi. Spor la treabă!

Sursă foto cover: clickpentrufemei.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol