25 aprilie 2024, 23:40

Cel mai longeviv cuplu din lume trăiește în Ecuador. Și tocmai a intrat în Cartea Recordurilor

Cel mai longeviv cuplu din lume trăiește în Ecuador și tocmai și-a câștigat un binemeritat loc în Cartea Recordurilor. Julio Cesar Mora Tapia are 110 ani, iar Waldramina Maclovia Quinteros Reyes are 104 ani. Sunt căsătoriți deja de peste 79 de ani. O căsnicie care a devenit și mai solidă odată cu trecerea anilor, scrie chiar Cartea Recordurilor, care le prezintă ”cartea de vizită”.

Au găsit formula secretă

Împreună, Julio și Waldramina au petrecut atât momente de fericire, cât și dificile, ca orice alt cuplu. Cu toate astea, cu multă iubire și mult respect unul față de celălalt au reușit să fie declarați acum cel mai longeviv cuplu din lume, cu 214 ani și 358 de zile puse laolaltă.

Julio Cesar s-a născut la 10 martie 1910, iar Waldramina s-a născut la 16 octombrie 1915.

Julio și Waldramina sunt foști profesori, iar acum se bucură să mănânce de ani buni pensia. Toți cei cinci copii ai lor au absolvit facultăți, spre marea satisfacție a părinților.

Nu s-au despărțit niciodată

De când și-au jurat iubire veșnică, nu s-au mai despărțit niciodată. Își aduc și acum aminte că familiile lor nu au fost de acord cu căsătoria și toți le-au spus că nu vor rezista mult timp împreună. Dar viața i-a contrazis pe ceilalți și le-a dat lor dreptate.

Au decis să se căsătorească la 7 februarie 1941. A fost o petrecere intimă și mai degrabă în secret, pentru că familiile lor se împotriveau căsătoriei.

Totuși, tinerilor le-au fost alături bunicii și câțiva prieteni foarte apropiați.  Căsătoria a fost oficiată în cea mai veche biserică din Quito, La Iglesia de El Belen.

Familie numeroasă

Cei doi au cinci copii și 11 nepoți, 21 de stră și 9 stră-strănepoți. Din păcate, băiatul lor cel mai mare a murit la vârsta de 58 de ani.

La aniversarea căsniciei, au spus că dorința cea mai mare e să mai poată merge la teatru și cinema, pasiunea lor de o viață – de care pandemia de coronavirus îi ține acum departe.

 

Existența sănătoasă

”Familia unită și vegheată de iubire și respect, cinstea și educația solidă, bazată pe valorile familiei, sunt cheile către o existență sănătoasă”, au mai spus cei doi.

”Formula secretă este: iubire plus maturitate, plus respect reciproc”, au spus cei doi.

”Pentru noi, Julio Cesar și Waldramina, este o mare onoare și o mândrie să primim titlul de la Guiness World Records, pentru că este cel mai important premiu pe care lumea îl recunoaște”, a mai spus Julio Cesar.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol