24 aprilie 2024, 5:21

Cel mai mare centru pentru refugiați din lume, deschis la Timișoara

Cel mai mare centru de refugiați din întreaga lume a fost inaugurat la Timișoara.

În cadrul evenimentului a participat și ministrul de Interne, Marcel Vela, care a explicat conceptul și cum funcționează centrul.

„Nu este neapărat o inaugurare pentru că el este deja operațional din 4 decembrie. Am dorit împreună cu colegii din Ministerul Afacerilor Interne să-l vizităm pentru a vedea condițiile în care își desfășoară activitatea. Este o realizare deosebită, un centru pentru 200 de refugiați, un centru care are ca și concepție, structură și dotări, pe valoarea celor care se ocupă în acest domeniu de tot ce înseamnă migrație și refugiați este cam unic în lume. Este o investiție din fonduri europene și va fi la dispoziția celor care tranzitează România, stau aici o perioadă, pentru că în drumul lor de refugiere din ţările din care au plecat spre alte state trebuie parcurse câteva etape necesare tuturor celor care doresc să se mute în alte state din lume, fie că vorbim de Canada sau state din Europa”, a declarat Vela, potrivit ziare.com.

Centrul de refugiați din Timișoara este cel mai mare din lume, potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Migranți.

„Ne aflăm la centrul de tranzit în regim de urgență din Timișoara, singurul centru de tranzit din lume cu capacitate de 200 de locuri. Au fost investite sume de bani de la Uniunea Europeană, o acțiune specifică a Fondului de Imigraţie și Integrare. Ne aflăm în continuare în posibilitatea cu acordul tripartit pe care îl avem în implementare între Înaltul comisariat ONU pentru Imigranţi și Organizația Mondială privind migraţie. Având o capacitate de 200 de locuri, în prezent avem cazate 16 persoane, în 22 decembrie să vina alte 22 de persoane si incepand cu anul 2021, in conform cu prevederile acordului tripartit, urmând să umplem întreaga capacitate la nivelul Centrului de Tranzit in regim de Urgenţă”, a declarat comisarul şef de Poliţie Florin Medrega, inspector general al Inspectoratului General pentru Migranţi din cadrul MAI.

Sursă foto: adevarul.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol