29 martie 2024, 0:56

Cel mai mare parc geologic din România ar putea fi amenajat în Tulcea

Tulcea va avea cel mai mare și spectaculos parc geologic din România, dacă Primăria municipiului reședință va putea obține fondurile necsare din partea Uniunii Europene, pentru punerea în practică a unui proiect inițiat de fostul președinte, Emil Constantinescu.

Studiul de fezabilitate al proiectului privind amenajarea parcului geologic a primit acordul consilierilor locali anul trecut, iar zilele acestea este supus dezbaterii publice pe site-ul autorităţii locale.

„Vom avea cel mai mare şi cel mai spectaculos parc geologic din România. În momentul de faţă, există un singur asemenea parc în Haţeg, iar ideea proiectului aparţine fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, geolog de profesie, care ştie foarte bine geomorfologia zonei”, a declarat, pentru Agerpres, primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea.

Anunțul a fost făcut public pe site-ul Primăriei Tulcea, iar proiectul are drept obiectiv valorificarea terenului degradat al fostei exploatări Bididia II, prin construirea unui parc geologic care va avea ca destinaţie un muzeu al mineritului din Dobrogea.

Mai mult decât atât, printre principalele funcțiuni și zone propuse în parcul tematic sunt amenajarea unei grădini geologice reprezentativă pentru Dobrogea, construcţia unui amfiteatru după modelul cetăţilor greceşti, ca mărturii ale civilizaţiei de pe întreg teritoriul dobrogean, precum şi amenajarea unui parc de agrement cu spaţiu verde şi un loc de joacă pentru copii.

Bugetul estimat al proiectului care urmează să fie depus spre finanţare pe mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate-Delta Dunării este de 5 milioane de euro, din care un procent de 85% va fi suportat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul va fi în consultare publică până pe data de 29 martie.

Sursă: Agerpres. 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol