4 mai 2024, 17:52

Cel mai mare patinoar natural din lume, redeschis în Canada

Rideau Canal Skateway, cel mai mare patinoar natural din lume, aflat în Canada, se redeschide pentru patinatori pentru prima dată după doi ani, a precizat National Capital Commission (NCC), potrivit Reuters.

Rideau Canal Skateway, care are o lungime de 7,8 kilometri, inaugurat în urmă cu peste 50 de ani, face parte dintr-un sit inclus în patrimoniul UNESCO din capitala Canadei, Ottawa, şi este totodată una din principalele atracţii ale pasionaţilor de patinaj în aer liber pe perioada iernilor aspre canadiene, scrie Agerpres.

Pentru prima dată în istoria sa, patinoarul nu şi-a redeschis porţile publicului în sezonul precedent, la începutul anului 2023, din cauza lipsei gheţii, a precizat la vremea respectivă NCC, instituţia care administrează şi întreţine patinoarul, invocând iarna blândă în contextul încălzirii climatice.

”Echipa noastră a învăţat mult din provocările de anul trecut şi am reuşit să punem în aplicare anumite măsuri, ajutaţi de temperaturi mai specifice pentru acest sezon, iar anul acesta să putem deschide. O secţiune de 1,9 kilometri, între punctele de acces Pretoria Bridge şi Bank Street, va fi deschisă pentru patinatori”, a precizat directorul NCC, Tobi Nussbaum.

NCC declarase anterior că patinoarul se poate deschide doar când gheaţa are o grosime de cel puţin 30 de centimetri, iar pentru acest lucru este nevoie de 10 până la 14 zile cu temperaturi cuprinse între -20 de grade Celsius şi – 10 grade Celsius.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol