29 martie 2024, 3:11

Cele mai frecvente 5 simptome de Covid-19 raportate de cei care s-au îmbolnăvit DUPĂ ce au fost vaccinați

Vaccinurile Covid-19 sunt cea mai bună protecție împotriva formelor grave de infectare cu noul coronavirus, ca și a spitalizării prelungite și a decesului. Totuși, niciun vaccin nu este eficace 100% și în cazuri rare cei vaccinați se pot îmbolnăvi de Covid – asimptomatic sau cu manifestări. Pe acestea le trece în revistă un studiu citat de ziarul The Miami Herald.

Cercetători reuniți în cadrul ZOE Covid Symptom Study au catalogat cele cinci simptome mai frecvente raportate de cei vaccinați și bolnavi:

  • 1. Dureri de cap
  • 2. Secreții nazale
  • 3. Strănuturi
  • 4. Gât iritat
  • 5. Pierderea mirosului

Studiul, care urmărește simptomele și răspândirea virusului, este opera doctorilor și oamenilor de știință de la Massachusetts General Hospital, Harvard T.H. Chan School of Public Health, Kingʼs College London și Stanford University of Medicine. Din echipă a făcut parte și compania pentru științele sănătății ZOE.

 

Studiul a constatat că persoanele vaccinate prezintă simptome similare cu cele raportate de bolnavii nevaccinați. Totuși, cei vaccinați au avut simptome mai puține și de durată mai scurtă, „au făcut forme mai puțin severe și s-au însănătoșit mai repede”, au scris cercetătorii.

S-a constatat și că unele simptome – inclusiv tuse persistentă – au apărut mai degrabă la pacienți care primiseră o singură doză din cele două de vaccin Pfizer sau Moderna sau nu fuseseră vaccinați.

„Ciudat – am observat că persoanele vaccinate și testate pozitiv cu Covid-19 raportau mai frecvent strănutul ca simptom, în comparație cu cei nevaccinați”, au mai scris autorii.Dacă ai fost vaccinat și începi să strănuți fără motiv, trebuie să faci un test Covid.

Strănutul nu este printre simptomele Covid-19 pe lista CDC, dar cea actualizată cuprinde febră sau frisoane, tuse, oboseală, pierdere din nou a gustului sau mirosului, gât iritat. Simptomele apar între 2 și 14 zile după expunere, afirmă agenția de sănătate publică, și pot fi moderate sau severe. Cazurile asimptomatice pot fi posibile la cei complet vaccinați, însemnând că există mici șanse să-i infecteze și pe alții.

Chiar dacă riscul lor de îmbolnăvire este mic, oamenii vaccinați tot trebuie să fie atenți la posibile simptome de Covid-19, spune CDC.

Sfaturi în caz de îmbolnăvire

Dacă aţi fost testaţi pozitiv, rămâneţi la domiciliu până la vindecare (dispariţia simptomelor).

În majoritatea cazurilor (80%), a fi pozitiv la COVID-19 nu este grav, adică nu presupune spitalizare, iar pacienţii se vindecă în câteva zile.

În caz de tuse, febră, trebuie să rămâneţi izolaţi şi să evitaţi orice contact cu alte persoane. La fel şi cei cu care locuiţi. Dacă este nevoie, apelaţi medicul de familie pentru o opinie adaptată la situaţia curentă sau faceţi o teleconsultaţie, scrie topsante.com.

La ora aceasta nu există niciun tratament specific contra infecţiei cu SARS-CoV-2. Tratamentul este simptomatic. Trebuie limitate simptomele dezagreabile, cum ar fi febra, durerea de gât. Pentru asta trebuie administrat Paracetamol, respectând posologia: nu mai mult de un gram, de trei ori pe zi (trei grame în total).

Este importantă măsurarea temperaturii de două ori pe zi. „Febra este variabilă la pacienţii care au coronavirusul, poate fi mică la început, de 37,5, apoi creşte puternic în a doua săptămână”, spun specialiştii, care sfătuiesc să măsurăm temperatura dimineaţa şi seara pe toată durata simptomelor.

Atenţie la automedicaţie! Antibioticele nu au niciun efect asupra virusului. Doar în caz de suprainfectare a formelo grave poate fi indicat, sub prescripţie medicală. Pe de altă parte, antiinflamatoarele (AINS) cum ar fi ibuprofenul, Advil sau aspirina nu mai sunt contraindicate. Contrar celor crezute în primele săptămâni ale pandemiei, AINS nu agravează simptomele de COVID-19 şi nu sunt contraindicate pacienţilor contaminaţi.

În prezenţa simptomelor, chiar benigne (tuse, febră uşoară, nas care curge, conjunctivită, pierderea mirosului, tulburări digestive, urticarie…) sau în caz de îngrijorare, nu trebuie să intraţi în panică, dar trebuie să vă consultaţi cu medicul de familie.

Trebuie ştiut că patologia poate dura până la două săptămâni.

Pacienţii care suferă de o patologie cronică, precum diabetul, astmul, sau care urmează un tratament care le diminuează apărarea imunitară (contra poliartritei reumatoide, de exemplu), trebuie să fie mai vigilenţi şi să respecte la literă recomandările sanitare. Nu vă opriţi tratamentul obişnuit fără recomandarea medicului!

Specialiştii occidentali nu recomandă spray-urile nazale, pentru că, în caz de infectare, pot disemina virusul în aparatul respirator.

Sursa foto: Renate Köppel – Pixabay

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol