CITIRE

Cele mai valoroase proiecte de design şi arhitectu...

Cele mai valoroase proiecte de design şi arhitectură româneşti, la Romanian Design Week

Cea de a şaptea ediţie a Romanian Design Week prezintă în perioada 17-26 unele dintre cele mai valoroase proiecte de design şi arhitectură româneşti. Prima bicicletă de bambus laminat din lume alături de colecţiile de modă inspirate de Constantin Brâncuși şi Picasso sunt doar câteva exemple din sutele de proiecte inedite realizate de designerii români avangardiști.

În cele 10 zile de festival, vizitatorii au acces la trei circuite care integrează peste 30 de entităţi din comunităţile şi hub-urile creative Industria Bumbacului, Creative Tribe şi Încotroceni. La acestea se adaugă expoziţia centrală, un concept store dedicat designului românesc, dar și o serie de expoziţii-capsulă.

Sursa institute.ro

Proiectele pentru expoziția centrală au fost alese de un juriu format din arhitecți, designeri consacrași și jurnaliști. Aceasta cuprinde cinci categorii: Arhitectură, Design de Produs, Design Grafic, Fashion şi Multidisciplinar.

Pe lângă traseul expozițional propus de ediția din acest an, organizatorii au pregătit și o serie de conferințe susținute de: Mélanie Bernard, Denis Tersen (Lille Métropole 2020, World Design Capital)Vlad Drăgușin (Candylab Toys), Marcel Klammer, MOME Design School Budapesta, Ordinul Arhitecților din România, British Council România, precum și prima ediție TypeThursday din țara noastră.

Produsele au un design special menit să se adapteze nevoilor contemporane. De la un semn de carte care adaptează lumina din locul în care se află cititorul la piese de mobilier sustenabile și refolosibile, la prima bicicletă din bambus laminat din lume, conform stiri.tvr.ro.

Sursa energyglobe.eon-romania.ro

Romanian Design Week susține și amplifică și în 2019 discursul industriilor creative locale, subliniind contribuția majoră pe care comunitățile creative o au la transformarea capitalei într-un oraș cu adevărat modern și european.

Întâlnirea industriilor creative se defășoară în clădirea Băncii Centrale din București. Expoziţia centrală RDW 2019 poate fi vizitată zilnic, între orele 10.00-22.00, sâmbătă, iar biletul de intrare are prețul de 20 de lei.

Foto cover: institute.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.