4 iunie 2026, 2:17

Celebrul pilot acrobat Dan Ştefănescu și-a pierdut viața în urma unui accident aviatic

Dan Ştefănescu, unul dintre cei mai mari acrobaţi ai aerului, a murit după ce s-a prăbuşit cu avionul în timp ce se antrena.

Avea peste 16.000 de ore de zbor la activ, era instructor pe avioane Boeing 737 și a făcut cunoscut numele țării noastre la multe competiții internaționale. Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre o defecțiune la motor, însă anchetatorii iau în calcul și starea de sănătate a pilotului.

„Dedicat zborului şi mândru să reprezinte România împreună cu echipa sa de acrobaţie, era nelipsit la show-urile aeriene (uneori chiar în formaţie cu piloţii militari de IAK-52), la evoluţiile aeriene de la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale sau la Monumentul Eroilor Aerului de Ziua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene, la survolurile dedicate comemorării aşilor aviaţiei române.

Un moment remarcabil, prin care şi-a arătat nobleţea sufletească, a fost când i-a împlinit visul de a se afla iar la manşă unui as al aviaţiei de vânătoare din cel de-Al Doilea Război Mondial, generalul Ion Dobran, care atunci avea 99 de ani, într-un zbor de la Bucureşti la aerodromul Băneşti în 2018.

Dan Ştefănescu, cu peste 16.000 ore de zbor la activ în calitate de pilot comandant şi instructor de zbor pe aeronava Boeing 737, iubitor al acrobaţiei, a dus numele aviaţiei române la competiţii internaţionale, ca membru al Lotului Naţional de Acrobaţie, Campion naţional de acrobaţie şi aterizare la punct fix, Maestru al sportului la zbor cu motor.

Zbor lin către escadrila din ceruri!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a MApN.

Ancheta în cazul avionului de acrobaţie care s-a prăbuşit sâmbătă, la Strejnicu, evenimentul soldându-se cu decesul pilotului Dan Ştefănescu, a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind efectuată împreună cu poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Conform sursei citate, avionul marca Suhoi 31 era pilotat de un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol