20 aprilie 2024, 2:40

Cercetătorii au descoperit o nouă planetă cu „nori de titan”

Cu ajutorul instrumentul FORS2 al ”Very Large Telescope”, astronomii au găsit, pentru prima dată, oxid de titan în atmosfera exoplanetei denumită WASP-19b. Descoperirea are potenţialul de a lărgi căutarea noastră a vieţii extraterestre, incluzând şi alte compoziţii chimice care pot susţine viaţa, în afară de cea tradiţională care include carbonul, oxigenul, hidrogenul şi azotul.

WASP-19b este un „Jupiter fierbinte”, aflat la 1.000 de ani lumină faţă de Pământ. Are aproximativ aceeaşi masă cu cea a planetei Jupiter, dar se află foarte aproape de steaua sa, completând o orbită în doar 19 ore. De aceea, temperatura este estimată la aproximativ 2.000 de grade Celsius, potrivit futurism.com.

În afara oxidului de titan descoperit, astronomii au mai observat că atmosfera exoplanetei conţine apă şi sodiu.

Rar întâlnit în atmosfera terestră, oxidul de titan există în atmosferele stelelor reci. În atmosferele planetelor fierbinţi precum WASP-19b, oxidul de titan absoarbe căldura. Dacă acesta există în cantităţi suficiente, va preveni pierderea căldurii sau intrării. Acest lucru va cauza inversiune termică, cu atmosfera superioară mai caldă decât cea inferioară. Ozonul are un efect similar asupra atmosferei terestre, cauzând inversiune în stratosferă.

Cercetătorii au petrecut mai mult de un an colectând date despre WASP-19b, comparând observaţiile cu modelele atmosferice pentru a extrapola diferitele proprietăţi ale atmosferei exoplanetei, potrivit descopera.ro. Cu ajutorul noilor informaţii care atestă prezenţa oxidului de titan se poate îmbogăţi cunoaşterea cu privire la atmosferele exoplanetelor şi pot furniza modele îmbunătăţite ale acestora.

 

[sursă imagine cover: www.dlr.de]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol