28 aprilie 2024, 13:04

Cercetătorii de la o universitate din Anglia propun un test al amprentei digitale pentru depistarea cancerului de sân

Un simplu test al amprentei digitale ar putea înlocui cu succes mamografia care depistează cancerul la sân. Această analiză ar fi mult mai ieftină şi ar permite testarea unui număr mult mai mare de persoane, într-un interval scurt de timp. O spun specialiştii unei universităţi din Anglia, care precizează că, deocamdată, mamografia și biopsia rămân cele mai sigure analize pentru depistarea acestui tip de cancer.

Potrivit cercetătorilor, testul analizează componența moleculară a unei amprente folosind spectrometria de masă, un sistem care măsoară greutatea atomică a particulelor pentru a le putea identifica.

Simona Francese, profesor de criminalistică, Universitatea Sheffield Hallam: Cea mai mare parte a cercetărilor mele a fost, de aproape 15 ani, în criminalistică, dar am descoperit, cu câțiva ani în urmă, posibilitatea de a trece de la diagnosticul criminalistic la cel medical folosind transpirația.

Transpiraţia conține numeroase molecule, printre care şi proteine, precizează specialiştii. Acestea pot determina dacă un pacient are o patologie benignă sau malignă.

Jim Langridge, medic: Principiul experimentului porneşte de la o amprentă pusă la microscop, apoi analizăm proba respectivă cu spectrometrul de masă. Cu această abordare, obţinem o imagine complexă a moleculelor prezente în proba respectivă.

Cercetătorii speră că, în viitor, un test non-invaziv al amprentei degetului ar putea înlocui mamografia care este dureroasă, presupune deplasarea la un centru de specialitate cu personal instruit, iar testarea durează aproape o jumătate de oră.

În plus, o astfel de analiză ar fi mult mai accesibilă financiar pentru cei care vor să îşi cunoască starea de sănătate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol