Charlie Ottley, realizatorul documentarelor din seria ”Flavours of Romania”, susține că Oltenia merită să fie o destinație de neratat în Europa. Jurnalistul britanic, care l-a sfărșitul săptămânii trecute s-a aflat în localitatea Costeşti, Vâlcea, își propune să promoveze zona Oltenia de sub munte ca geoparc UNESCO.
„România merită să fie una dintre destinaţiile de neratat din Europa, alături de Italia şi Spania. Trebuie să aducem turiştii şi aici, în Oltenia. Unul dintre aspectele extraordinare pe care le aveţi în România este turismul de aventură, turismul în sălbăticie şi în natură. În Europa de Vest, oamenii nu mai au aşa ceva în ţările lor. Noi am distrus sălbăticia, prădătorii mari şi biodiversitatea, dar aici, acestea încă mai există şi cred că acesta este aspectul cheie, mesajul pe care trebuie să îl exportăm pentru România: veniţi să vedeţi pădurea, veniţi să urcaţi în munţi, să mergeţi cu bicicleta pe munte”, afirmă jurnalistul britanic, potrivit Agerpres.
Îndrăgostit de ţara noastră, britanicul, care s-a şi mutat de câţiva ani într-un sat din Braşov, şi-a propus să fie astfel ambasador şi al geoparcului aspirant UNESCO „Oltenia de sub munte”, iar zilele acestea se află la Costeşti ca să le vorbească vâlcenilor din această zonă despre cât de important este un astfel de statut pentru dezvoltarea comunităţilor locale.
„Oltenia este pentru mine unul dintre cele mai interesante locuri din România. Am petrecut mult timp vizitând ţara pentru a promova Transilvania, dar ignorând alte locuri pe care eu le consider la fel de frumoase. Desigur, sunt multe lucruri de văzut în Transilvania, dar România este o ţară cu regiuni istorice diferite, iar Oltenia şi în special Oltenia de sub munte este plină de peşteri şi cu cele mai înguste defileuri din Europa, cu istorie, cu legende şi cu poveşti fabuloase care merg până la haiduci, daci şi romani. Aşadar, cred că Oltenia are foarte multe de oferit şi mi-ar plăcea să o văd devenind la fel de importantă pentru turismul naţional precum zone ca Bucovina. (…) Cred că statutul UNESCO va aduce în mod inevitabil mai mulţi oameni în această regiune şi va oferi oportunităţi pentru populaţia locală. Avem aici mina (cariera de calcar de la Bistriţa-Costeşti – n.r.) care se va închide. Poate că se va redeschide la un moment dat, dar între timp multe locuri de muncă vor fi pierdute, iar turismul poate oferi un răspuns la această problemă şi poate aduce venitul acela foarte necesar economiei locale. Astfel, oamenii pot fi ghizi turistici, pot deschide puncte gastonomice, pot avea ‘bed and breakfast’ sau pensiuni şi pot aduce, în mod direct sau indirect, avantaje şi pentru satele din jurul Olteniei de sub munte”, a mai spus Ottley.
În ceea ce priveşte obiectivele turistice din această zonă, Ottley, care şi-a prezentat sâmbătă seara la Costeşti şi episodul din Flavours of Romania dedicat regiunii Oltenia, spune că îi plac toate, dar dacă ar fi să aleagă ceva în mod deosebit, ar alege peisajele care sunt absolut uluitoare.
„Aveţi deja artizani fantastici, meşteşuguri şi creativitate, iar oamenii de aici continuă să transmită această tradiţie copiilor lor. Aşadar, cred că meşteşugurile şi tradiţiile sunt foarte importante aici. Cred că gastronomia locală este fantastică, deşi este loc pentru mai multe puncte gastronomice, dar cred că, aşa cum am mai spus, turismul de aventură, turismul în natură, este cel mai important aici, pentru că peisajele sunt pur şi simplu uluitoare, iar pentru mine acesta este singurul motiv pentru a încerca să sărbătoresc, să promovez şi să protejez această zonă”, mai adaugă jurnalistul britanic.
Charlie Ottley a ajuns pentru prima dată să cunoască „Oltenia de sub munte” în urmă cu şapte ani, atunci când a filmat la Costeşti pentru primul episod din seria Flavours of Romania, şi de atunci a mai venit de încă două ori, ultima dată chiar în luna octombrie anul acesta pentru a realiza un film de promovare al zonei.
„Noi nu am încercat deloc să îl convingem. A zis ‘da’ imediat ce i-am propus. Am început o colaborare cu el şi lucrăm la un film de promovare al Olteniei de sub munte şi, la prima sesiune de filmări, discutând despre cum acceptă comunitatea proiectul, a zis ‘hai că vin şi eu să le explic oamenilor, să vedem că poate unii înţeleg mai bine de la mine ca străin’. Aşa a început colaborarea şi a acceptat să fie ambasador al proiectului şi al zonei”, a precizat Florin Stoican, preşedinte al Asociaţiei Kogayon, cea care a iniţiat demersurile pentru ca această zonă în suprafaţă de peste 635 de kilometri pătraţi desfăşurată pe teritoriul localităţilor Vaideeni, Horezu, Costeşti, Bărbăteşti, Stoeneşti şi Băile Olăneşti să devină geoparc UNESCO.
Stoican a mai spus că luna trecută au trimis documentaţia la UNESCO, urmând ca după verificarea acesteia, undeva în vară, evaluatorii comisiei să viziteze zona şi să decidă dacă întruneşte sau nu condiţiile pentru a deveni geoparc UNESCO.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol