Deși Constantin Angelescu a fost unul dintre marii reformatori ai învăţământului românesc, meritele acestuia sunt foarte puțin cunoscute în prezent.

Constantin I. Angelescu s-a născut în iunie 1869 la Craiova. Din 1901 până la sfârşitul perioadei interbelice, a fost deputat sau senator în toate legislaturile, iar din ianuarie 1914 a fost membru al guvernului în repetate rânduri. Între 1922-1928 şi 1933-1937 a fost ministrul Instrucţiunii Publice (echivalentul ministrului Educaţiei).

sursa: ziarulfaclia.ro

În ianuarie – martie 1918 a fost numit de Ion I.C. Brătianu ministru plenipotenţiar al României la Washington. Ulterior a fost vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Unitatea Românilor înfiinţat de Take Ionescu la Paris. În perioada în care a ocupat funcţia de ministru al Instrucţiunii Publice în guvernele prezidate de Ion I.C. Brătianu, şi apoi de I. Duca, a efectuat reforme însemnate în vederea modernizării învăţământului în România. Acestea au venit în continuarea celor iniţiate în secolul precedent şi la începutul veacului al XX-lea de către mentorul şi unchiul său, prin alianţă, Spiru Haret. Deviza sa era: „Şcoală cât mai multă! Şcoală cât mai bună! Şcoală cât mai românească!”.

Printre prevederile relevante introduse în timpul mandatelor lui Constantin Angelescu se numără introducerea învăţământului obligatoriu de 7 ani, instituirea examenului de bacalaureat, limitarea numărului de elevi dintr-o clasă (maxim 50 de copii la gimnaziu, respectiv maxim 40 de copii la liceu), predarea în limba română a istoriei şi geografiei României, în toate şcolile.

sursa: historia.ro

Alături de reforma legislativă, Constantin Angelescu s-a preocupat intens și de refacerea şi extinderea patrimoniului imobiliar şcolar din România. Se estimează că sub conducerea sas-au construit peste 10 000 de şcoli noi. Pentru munca sa de ridicare de şcoli avea să fie poreclit ”doctorul Cărămidă” sau ”ministrul Cărămidă”.

Una dintre consecinţele măsurilor adoptate de către Constantin Angelescu în anii în care s-a aflat la conducerea învăţământului din România a fost reducerea semnificativă a analfabetismului. Astfel, dacă în 1912 numărul celor care ştiau să scrie şi să citească era de 39,3% din totalul populaţiei, în 1930 această cifră atinsese 55,8%. Pentru meritele sale, Angelescu a fost ales în 1934 membru de onoare al Academiei Române.