4 octombrie 2024, 1:47

Ciocolata, patrimoniu național, are propriul muzeu în Belgia

Considerată ‘patrimoniu național’ în Belgia, ciocolata are propriul muzeu la Bruxelles, amenajat într-o fostă ciocolaterie.

Născută în secolul al XIX-lea „grație talentului patiserilor și producătorilor de biscuiți personalizați care au inventat celebrele praline de ciocolată cu diverse umpluturi, pasiunea belgienilor pentru acest produs dulce nu a fost niciodată dezmințită și am devenit ‘țara ciocolatei’, a explicat Henri Dupuis, designerul muzeului, citează agerpres.ro

Sursa: thebelgianchocolatefactory.com

Proiectat de firma Tempora, specializată în expoziții pentru public, muzeul s-a născut în vechea fabrică de ciocolată Victoria, care se afla în culmea gloriei în anii 1950. Ea avea atunci 1.500 de angajați și producea 6.000 de tone de ciocolată și 4.000 de tone de biscuiți un an, înainte de a dispărea pe fondul restructurărilor din sector.

Sursa: commons.wikimedia.org

În muzeu aflăm, printre altele, că ciocolata a fost subiectul unor controverse religioase, respectiv dacă poate fi consumată în timpul Postului Mare și că a fost interzisă pentru copii până în secolul al XVIII-lea. De asemenea, muzeul reflectă diferența obiceiurilor de consum între popoare: în timp ce olandezii preferă ciocolata caldă, belgienii o adoră sub formă de praline sau neagră, iar elvețienii nu mizează decât pe ciocolata cu lapte.

Sursa:ebay.com

În complexul muzeului există şi o seră tropicală, un atelier în care sunt organizate cursuri şi demonstraţii, precum şi un spaţiu pentru degustare, unde companii mari şi firme mici îşi prezintă cu mult gust şi pricepere specialităţile de ciocolată, conform epochtimes-romania.com

Sursa: allwomenstalk.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol