20 septembrie 2021, 23:34

Clinică de recuperare oncologică, inaugurată la Slatina-Nera. Este prima din România

În comuna Sasca Montană, județul Caraș-Severin, a fost inaugurat Centrul pentru Cercetare în Recuperare Oncologică Slatina Nera. Centrul, cunoscut și drept Clinica Nera, este primul de acest fel din țară.

Inițiatorul său este dr. Pavel Chirilă

Fundația Sf. Irina, prin care s-a realizat proiectul, este singura fundație de utilitate publică din România care a apelat la sprijinul Companiei Naționale de Investiții (CNI), informează basilica.ro.

„Nu puteam să-mi închipui cu adevărat că vine vremea în care se finanțează, de abia de aici încolo începe o luptă adevărată cu cancerul”, a afirmat medicul Pavel Chirilă, care a inițiat proiectul în urmă cu 10 ani.

Camera hiperbarică, o investiție de un milion de euro, este a treia din România. Dr. Pavel Chirilă spune că lipsa ei s-a făcut simțită la tratarea răniților de la Colectiv. Foto credit: Facebook / Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Destinat bolnavilor de cancer și leucemie

Centrul este destinat bolnavilor de cancer și leucemie aflați în stadii incipiente ale bolii, care vor fi tratați pe baza unui plan personalizat, având la bază medicamente pentru controlul durerilor și ținându-se cont de toate celelalte afecțiuni existente.

Interiorul camerei hiperbarice. Foto credit: Facebook / Compania Națională de Investiții

Interiorul camerei hiperbarice. Foto credit: Facebook / Compania Națională de Investiții

Pe lângă tratamentul medical, pacienții vor mai primi consiliere psihologică și spirituală și informații despre cancer.

Camera hiperbarică este complet automatizată. Foto credit: Facebook / Compania Națională de Investiții

Camera hiperbarică este complet automatizată. Foto credit: Facebook / Compania Națională de Investiții

Clinica Nera are o suprafață de 2.000 de metri pătrați și include 45 de spații de cazare și spații de tratament, printre care și o cameră hiperbarică complet automatizată.

Valoarea totală a investiției a fost de peste 17 milioane de lei.

Sursa foto: Facebook / Compania Națională de Investiții

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.