20 aprilie 2024, 14:30

Cod galben de furtuni. Vezi ce județe sunt afectate

ANM a emis un nou cod galben de furtuni în București și 37 de județe până  la ora 23:00.

Județe afectate: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi.

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp. Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate, informează ANM.

Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol