27 aprilie 2024, 0:43

Întrebări fără răspuns despre 11 septembrie 2001. Adevăruri ascunse sau teorii ale conspirației?

Actul terorist din 11 septembrie din New York fost cel mai mortal din istorie – aproape 3.000 de oameni au pierit. Rudele lui Geoff Campbell, un britanic ucis în cadrul dezastrului, nu cred că cele două avioane care s-au prăbușit în World Trade Center în 2001 au provocat prăbușirea zgârie-norilor. Familia cere o nouă anchetă.

Nu este singura teorie a conspirației. O serie de alte mistere, deși mai puțin controversate, rămâne nerezolvată.

Cum s-a făcut apelul de a doborî avioane civile?

Una dintre cele mai faimoase imagini din 11 septembrie 2001 este cu George W. Bush, când a fost anunțat despre atac. Președintele le citea elevilor din clasa întâi de la o școală din Florida, când a fost anunțat că un al doilea avion s-a prăbușit în Turnurile Gemene. Nu se știe însă cine a dat ordinele după aceea, mai ales acela de a autoriza doborârea aeronavelor civile care se îndreptau spre obiective strategice din țară.

Lanțul operațional de comandă în astfel de cazuri se întinde de la președinte la secretarul Apărării, dar ambii erau inaccesibili, pentru că erau protejați, în urma atacurilor asupra New Yorkului și a Pentagonului. În consecință, vicepreședintele Dick Cheney a fost cel care a dat ordinul controversat de la centrul de comandă de la Casa Albă, după ce a primit în mod repetat OK-ul verbal de la Bush. Deși există înregistrări detaliate ale altor apeluri efectuate în acea zi, nu există înregistrări ale conversației cruciale dintre președinte și adjunctul său.

Ce s-a întâmplat cu adevărat în avionul din cursa United Airlines 93?

Când zborul 93 al companiei United Airlines a fost deturnat ca parte a atacurilor din 11 septembrie, se credea că cei patru teroriști Al-Qaeda intenționau să-l prăbușească în clădirea Capitolului SUA. În schimb, după o revoltă a pasagerilor, aeronava s-a prăbușit într-un câmp din Pennsylvania, mult mai departe de obiectivul său.

Toate cele 44 de persoane de la bord – inclusiv cei patru pirați ai aerului – au murit, iar povestea luptei eroice a pasagerilor a inspirat pe bună dreptate filme și drame de televiziune. Cu toate acestea, narațiunea conform căreia cei de la bord au reușit să preia controlul avionului și să-l prăbușească singuri, care a intrat în legendă, este de fapt mai puțin clară.

Pe baza înregistrărilor apelurilor telefonice efectuate din avion, este sigur că mulți pasageri intenționau să ia cu asalt cabina de pilotaj, dar nu sunt dovezi care să demonstreze că au făcut-o. În ciuda faptului că aparatul de înregistrare vocală din cabină a fost recuperat într-o stare perfectă de funcționare, conținutul acestuia nu a fost încă publicat. Acest lucru a alimentat teoria conform căreia zborul 93 a fost doborât de un avion guvernamental american, în urma ordinului controversat al lui Cheney, sau că o bombă a explodat la bord.

De ce armata a indus în eroare anchetatorii asupra avioanelor de interceptare?

Patru avioane au fost deturnate în total pe 11 septembrie 2001 și niciunul dintre ele nu a fost interceptat de forțele aeriene din SUA. Cu toate acestea, în zilele următoare atacurilor, oficialii militari au insistat asupra faptului că avioanele au fost repede lansate și gata să doboare zborul 93 al companiei United Airlines, înainte ca acesta să se prăbușească prematur.

Anchetatorii au constatat că acest lucru nu este adevărat și că cei implicați au furnizat informații false. Forțele aeriene militare au răspuns la deturnarea zborului 93 la ora 09:16, cu 12 minute înainte ca avionul să fie deturnat.

Cine a fost în spatele atacurilor mortale cu antrax?

La o săptămână după tragedia din 11 septembrie, SUA au fost zguduite de un alt atac mai puțin cunoscut, de data aceasta prin pudră de antrax, o substanță care produce leziuni mortale în organismul uman. De-a lungul unor săptămâni, scrisori care conțineau spori de antrax au fost trimise prin poștă către birourile de presă și către senatorii democrați Tom Daschle și Patrick Leahy. Cinci oameni au fost uciși și 17 infectați, ceea ce a condus FBI-ul să lanseze o anchetă care a devenit una dintre cele mai mari și mai complexe din istoria forțelor de ordine. În ciuda acestor măsuri, nu s-a dovedit niciodată pe deplin exact cine era în spatele atacurilor.

În timp ce inițial atacul era legat de Al-Qaeda sau Saddam Hussein, criminalistica a arătat că arma biologică a fost produsă pe teritoriul SUA. Lui Bruce Edwards Ivins, expert american în arme biologice, om de știință la laboratoarele guvernamentale de bio-apărare din Maryland, FBI-ul i-a percheziționat casa, dar apoi a fost exonerat de acuzații. El a dat în judecată forțele de ordine și a devenit apoi punctul principal de interes, înainte de a se sinucide, în 2008. FBI a insistat că ei cred că Ivins a acționat singur și a închis în mod oficial ancheta în 2010.

Colegii biologului au spus că el era doar una dintre cele o sută de persoane care ar fi putut lucra la flacoanele de antrax folosite în atacuri.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol