18 mai 2024, 11:03

Coproducţie cu participare românească, premiată la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia

Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului Internaţional de film de la Veneţia s-a desfăşurat în perioada 2-12 septembrie.

Juriul festivalului a fost condus de actrița Cate Blanchett.

Marele premiu al Festivalului de Film de la Veneția a revenit anul acesta unei femei. Pelicula americană „Nomadland”, în regia lui Chloe Zhao, a fost distinsă cu Leul de Aur.

Coproducţia cu participare românească „Quo Vadis Aida?“, regizată de Jasmila Žbanić, a reușit să câștige mai multe premii: premiile Brian, Signis şi Unimed.

Filmul este o coproducţie B​osnia şi Herţegovina, Franţa, Olanda, Germania, N​orvegia, Austria, România,  Polonia, Turcia.

Regizoarea şi scenarista bosniacă Jasmila Žbanić, premiată cu Ursul de Aur la Berlinala din 2006, a primit pentru proiectul „Încotro, Aida“, co-produs de Digital Cube, cea mai mare finanţare din partea Centrului Naţional al Cinematografiei la sesiunea I/2018 a concursului de proiecte, scrie news.ro.

sursa foto: bzi.ro


Comentariile sunt oprite pentru acest articol