25 aprilie 2024, 19:34

Corint pentru părinți

Editura Corint lansează imprintul Corint pentru părinți și aduce pe piața românească de carte lucrări cu tematică de actualitate în comunitățile de părinți preocupați de o mai bună comunicare cu propriii copii. Imprintul beneficiază de supervizarea psihologului și psihoterapeutului Adriana Mitu, specializată în lucrul cu copiii și adolescenții.

Primele două titluri

Lansarea primelor două titluri – Frica și anxietatea copilului. Soluții practice pentru a-l ajuta să le depășeascăde Geneviève Pelletier și Copii mai puternici decât bullyingul. Cum să crești un copil încrezător, echilibrat și puternicde Stella O’Malley – are loc sâmbătă, 24 septembrie, în grădina interioară Modul Cărturești, strada Academieinr. 18-20, de la ora 18.00.

La eveniment participă psihologul Adriana Mitu, coordonatoarea imprintului, Otilia Mantelers, psiholog și specialist în parenting, și Nadia Tătaru, cofondatoarea Itsy Bitsy și președinta Asociației Părinților Isteți.

Discuția va fi moderată de Ioana Bâldea Constantinescu, jurnalist cultural și Brand Manager Corint.

Otilia Mantelers semnează prefața volumului Frica și anxietatea copilului, iar Nadia Tătaru pe cea a volumului Copii mai puternici decât bullyingul.

Reunite într-un format prietenos și profund empatic, studiile cuprinse în această colecție sunt semnate de specialiști recunoscuți și vin în întâmpinarea preocupărilor firești pe care societatea contemporană le aduce deopotrivă părinților și copiilor.

Educație, efectele nocive ale ecranelor, dependențe la copii și adolescenți, frică și anxietate, bullying, atașament – sunt doar câteva dintre temele de interes abordate în cărțile din imprintul Corint pentru părinți.

Cartea nr 3

A treia carte din noul imprint, Cum să nu-ți pierzi cumpătul. Ghid practic pentru a deveni un părinte (mai) calm de Carla Naumburg, este în curs de apariție și va ajunge pe raftul librăriilor din toată țara în luna noiembrie a acestui an.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol