23 aprilie 2024, 13:57

COVID-19. Persoanele vulnerabile și cele peste 60 de ani ar trebui să evite călătoriile, potrivit OMS

Persoanele expuse riscului de infectare cu coronavirus, între care cele peste 60 de ani, ar trebui să evite călătoriile, a recomandat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după apariţia noii variante Omicron.

”Ar trebui acordată consiliere persoanelor care nu au o stare bună a sănătăţii sau cu risc de a dezvolta o formă severă de COVID-19 şi de a muri, în special celor cu vârsta de 60 de ani sau mai mult şi celor cu comorbidităţi (de exemplu: boli de inimă, cancer şi diabet), pentru a-şi amâna călătoria”, a scris OMS într-un document tehnic.

Pe de altă parte, OMS a opinat că interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea noii variante Omicron a coronavirusului, cerând ţărilor să adopte o abordare bazată pe o evaluare a riscurilor.

”Interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea internaţională şi sunt o povară grea asupra vieţilor şi mijloacelor de subzistenţă. ”În plus, ele pot avea un impact negativ asupra eforturilor globale de sănătate în timpul unei pandemii, descurajând ţările să semnaleze şi să facă schimb de date epidemiologice şi de secvenţiere”, a indicat OMS într-un document tehnic.

Descoperirea variantei Omicron a declanşat temeri la nivel global privind o posibilă rezistenţă la vaccinuri şi ar putea prelungi pandemia de COVID-19 declanşată în urmă cu doi ani.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol