29 martie 2024, 15:25

Cum am ajuns aici? La Pitești, locul celui mai sinistru experiment de tortură și tratamente inumane ale dictaturii comuniste, a fost ridicat un monument dedicat securiștilor

Câți ani au trecut de la Revoluția din 1989? Câți ani am lăsat să treacă, fără a avea un muzeu al ororii comunismului? Câți ani am lăsat să treacă fără a dezbate, recunoaște, asuma crimele comunismului, abuzurile, tortura, teroarea, pentru ca apoi să reabilităm în adevăratul sens al cuvântului toate victimele dictaturii comuniste din România? Câți ani am ținut arhivele ferecate, pentru ca din ele să nu iasă adevărul la iveală? Câți ani ne-am făcut că studiem arhive desecretizate? Câți ani am lăsat să se scurgă fără a introduce în materia școală studierea istoriei comunismului românesc? Exact. Atâția ani câți s-au scurs de la Revoluție. Unde am ajuns azi, mergând pe această cărăruie rătăcită?

Un monument dedicat „eroilor” fostei Securităţi a fost dezvelit, miercuri, la Cimitirul Eroilor din Piteşti, oraşul în care s-au petrecut cele mai mari abuzuri ale Poliţiei Politice din regimul comunist. Dar cuvintele nu sunt chiar cele mai potrivite pentru a caracteriza oroarea de la Pitești.

Poate nu știați ce a fost la Pitești

La Pitești este locul celui mai sinistru experiment de tortură și tratamente inumane, Închisoarea Pitești.

În fostul penitenciar de la Pitești a avut loc, în perioada 1949-1952, cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierelor prin tortură din blocul estic, cunoscut sub numele de „Experimentul Pitești” sau „Fenomenul Pitești”, pus în aplicare de fosta Securitate comunistă pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici. Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment care consta în administrarea zilnică de bătăi și torturi brutale, cu scopul de a „reeduca total”, sunt cuprinse între aproximativ 1000 și 5000.

Pitești este locul în care s-au pus în practică procedee de dezumanizare și exterminare a celor pe care regimul îi considera dușmanii săi.

Cele mai multe decese ale „luptătorilor frontului nevăzut” din Departamentul Securității Statului au avut loc în timpul confruntărilor cu adevărații eroi ai României, ofițerii, profesorii, muncitorii, țăranii, preoții și studenții, care s-au împotrivit cu arma în mână comunismului, impus în România de Armata Roșie și Partidul Comunist Român.

Ce a fost Securitatea comunistă, de fapt?

Securitatea nu a fost un serviciu de informații ci „brațul armat al partidului”, cu care acesta îi ucidea pe cei care se opuneau comunismului, amintește, de altfel, într-un comunicat, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Ulterior, deși și-a drapat abuzurile în discursuri sforăitoare legate de „interesele naționale” și „suveranitate”, în perioada în care țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, Securitatea a rămas un instrument de represiune și de intimidare a tuturor celor care au dorit să fie liberi și demni. Reamintim, a câta oară oare, fenomenul frontierist, o altă temă tabu a României post-decembriste, care nu este abordat oficial, tocmai pentru că ascunde încă între filele dosarelor din arhive ADEVĂRUL despre sistemul represiv comunist din această țară.

Toate activitățile desfășurate de Securitate în anii ’70-’80 au avut drept scop apărarea și întărirea național comunismului românesc, protejarea familiei Ceaușescu și a altor demnitari ai regimului, precum și furtul de informații și tehnologie în beneficiul regimului Ceaușescu și al „lagărului comunist”, de care Securitatea a rămas profund atașată pe tot parcursul existenței sale, amintește IICCMER.

”Eroii” din cimitirul eroilor

Monumentul – o cruce de piatră – este dedicat securiștilor ”căzuți în luptă”. Așadar, ”eroii” sunt securiștii care au împușcat și au torturat oameni în numele ”luptei de clasă”, cei care au executat sumar partizani și au trimis sute de mii de români în pușcării și lagăre de exterminare.

Istoricul Marius Oprea notează, într-un editorial, că unica legătură a Securității cu Biserica era că în cadrul Direcției de Informații Interne exista un serviciu special, Serviciul 3 Culte, al cărui scop era controlul securistic al Bisericii. Istoricul amintește și o zicere a agentului NKVD Pantiușa Bodnarenko (aka Pintilie Gheorghe, primul șef al Securității genocidare), care a spus, la una dintre ședințe: ”Tovarăși! La noi, n-au ce căuta tovarășii care cred în Dumnezeu!” .

Defazare sau ce?

Deducem că monumentul a fost ridicat cu largul sprijin au autorităților, pentru că toate Cimitirele Eroilor din România sunt în administrarea Asociației ”Cultul Eroilor”, care se află sub controlul Ministerului Apărării Naționale.

Și asta, la destul de scurt timp după ce premierul Nicolae Ciucă a anunțat că România va construi trei muzee dedicate victimelor comunismului, obiectiv asumat și în PNRR. Iar în spațiul public a fost lansată propunerea ca istoria comunismului românesc să devină materie de studiu în școală.

Cum am ajuns aici, câtă lașitate a societății a permis caracatiței să se extindă? Cum am ajuns să avem doar doi torționari moși condamnați pentru ororile trăite de mii de oameni în această țară, în anii comunismului?

Statul Român încă nu a implementat nimic din recomandările Rezoluției din 19 septembrie 2019 a Parlamentului European (PE) referitoare la „importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei” și cinstirea memoriei victimelor secolului XX, dar torționarii și succesorii lor vin să repună în public simbolurile totalitarismului comunist, care încă nu a fost complet scos în afara legii și nici pedepsit printr-un adecvat Proces al Comunismului și al călăilor comuniști.

România nu a făcut încă nimic nici pentru punerea în aplicare a Acordului de la Vilnius pentru un Tribunal pentru judecarea crimelor împotriva umanității comise de comuniști și brigăzile lor roșii de terorism, amintește avocatul Antonie Popescu într-un articol publicat de juridice.ro.

O impietate

Ridicarea unui monument funerar în onoarea foștilor ofițeri de Securitate și amplasarea sa în incinta Cimitirului Eroilor din Pitești este un act revoltător, de o crasă impietate la adresa adevăraților eroi ai României, precizează Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc într-un comunicat.

Din nou, cuvintele sunt prea blânde.

Așadar, în România lui 2022 se ridică un monument funerar în onoarea foștilor ofițeri de Securitate în incinta Cimitirului Eroilor din Pitești. Foștii securiști (acum rezerviști, cu pensii speciale) nu doar că nu au plătit nimic pentru faptele lor, ci își ridică monumente. Iar pe monument scrie că securiștii au apărat ”valorile fundamentale ale României”. Tot e ceva: în 2022 am aflat care sunt ”valorile fundamentale ale României”: crima, tortura, dezumanizarea, exterminarea, naționalizarea, cooperativizarea, sistematizarea satelor, demolarea bisericilor etc.

Am spus-o, scris-o și o repet: comunismul, spre deosebire de celălalt rău suprem, nazismul, a știut să-și ascundă bine ororile. Nazismul și le-a consemnat, cu scuzele de rigoare, ”nemțește”.

Consecința o trăim azi, în 2022, când comunismul, din necunoașterea ororilor sale, a devenit ”frecventabil” pentru unii și de iertat pentru alții, cu memorie scurtă.

Precizări din partea istoricului Mădălin Hodor. Binevenite

Istoricul Mădălin Hodor postează, în pagina sa de Facebook, niște precizări legate de monumentul de la Pitești, mai ales legate de cei care se află în spatele ridicării ei. Vi le redăm integral:

”Povestea din spatele monumentului comemorativ de la Pitești este alta.
Troița a fost ridicată de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere-SRI.
De fapt, asociația este a ofițerilor de Securitate care încearcă prin titulatura sa își ascundă identitatea și apartenența instituțională. ACMRR, condusă de fostul ofițer de Securitate Filip Teodorescu (participant activ la represiunea de la Timișoara și grațiat de Ion Iliescu), este foarte activă. Majoritatea nu are habar că ea există și cu atât mai puțin știe publicul. Nici jurnaliștii nu știu cu ce se ocupă, așadar au scris ce au găsit pe Google.
Cea mai mare parte din activitatea ACMRR este dedicata încercărilor de a desființa CNSAS, singura instituție care îi deranjează cu adevărat pe foștii ofițeri de Securitate. Cum? Trimițând zeci și sute dintre ei în judecată, acolo unde primesc verdicte de poliție politică.
Daca aparent publicarea în MO partea a III-a nu produce cine știe ce efecte, foștii securiști sunt speriați pe de o parte de perspectiva unor sanctiuni mai dure ( se gândesc la pensii și că poate într-o zi se va pune aceasta problemă în mod serios sau că vor fi urmăriți penal pentru diverse abuzuri care pot fi descoperite în timpul verificărilor), pe de altă parte de conturarea prin practica judiciara a imaginii de ansamblu a ceea ce a însemnat Securitatea. Adică de conturarea unui stigmat real, bazat pe probe clare. Altceva decât articolele, cărțile și seminariile unde se discuta abstract. Una este să scrie o domnișoară că Securitatea a fost rea (bravo, extraordinară descoperire), alta sa existe probe că ai omorât un om sau că l-ai dus la sinucidere. Daca exista un loc unde poți afla ce a fost Securitatea el nu este astăzi în biblioteca. Este in sala de judecată de la Curtea de Apel București. Dar e prea subtil pentru mulți să înțeleagă asta.
Din acest punct de vedere tactica preferata folosita de ACMMR este de a se ascunde în spatele SRI, de a promova ideea că securistii au fost „ofițeri de informații” (adică făcând aceeași muncă precum un ofițer SRI astăzi) și că Securitatea a servit țara (sloganul asociației este „Patria Înainte de Toate”) cum o face și SRI astăzi.
Tactica lor nu vizează doar obținerea unui sprijin simbolic și crearea imaginii continuității, ci în mod concret ei se prezintă astfel, ca „ofițeri de informații” în procesele cu CNSAS. Bineînțeles că ei nu au fost asta. Securiștii erau activiști de partid, nu ofițeri de informații, slujeau ideologia comunistă, nu țara și lucrau la o poliție politică nu la o instituție democratică.
Nu este deloc întâmplător ceea ce s-a întâmplat la Pitești. Este doar un episod, care întâmplător a ajuns in atenția publicului. In mod greșit cred, pentru că nu este nici despre rezistenta din munți, nici despre ce s-a întâmplat la Pitești. Asta au scris cei care nu știu despre ce anume este vorba și au scris superficial, emoțional și neștiind subiectul.
Nu. Nu este despre contrastul dintre victimele comunismului și securiști. Securiștii nu dau doi bani pe asta. Nici pe emoția și indignarea publică. Pe victime cu atât mai puțin.
Securiștii care au ridicat monumentul de la Pitești sunt interesați de altceva. De câștigarea războiului lor cu istoria. Și de câștigarea proceselor lor. Și de oprirea deconspirarii Securității. Aia reală, nu cea din articole și indignari.
Războiul asta se poarta in timp real. În sălile de judecata, unde jurnalistii nu mai călca deoarece nu se fac știri. E plicticos, tehnic, nu crează emoție și like-uri. Acolo securiștii încearcă să își impună narativul, sa convingă judecătorii și o fac cu genul asta de povești.
Deci vedeți voi, securiștii aia care au ridicat monumentul știu prea bine ce fac. Ei știu pentru ce și împotriva cui lupta.
Nu au ridicat un monument ca sa va enerveze, au mai pus o piatra la lupta lor. Care se duce in altă parte.”

Și scriitoarea Doina Jela spune de ce am ajuns aici

Scriitoarea și jurnalista Doina Jela punctează, pe Facebook, un aspect absolut esențial în contextul amplasării monumentului așa-zișilor ”securiști eroi” în Cimitirul Eroilor de la Pitești: ”Monumentul ăsta n-a răsărit din senin. A răsărit din indiferența noastră și a copiilor noștri pentru ceea ce am trăit noi. Ba chiar uneori din complicitatea lor ignorantă și agresivă”.

Doina Jela amintește de cine a apărat ”armata invizibilă” a Securității ”valorile fundamentale ale României”, așa cum se insistă pe soclul monstruosului monument al securiștilor, care ne bagă frica în oase și după 32 de ani, dovadă că nimeni nu se atinge de el nici cu o floare. Vă prezentăm în integralitate comentariile scriitoarei:

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici solicită desfiinţarea monumentului de la Piteşti dedicat foştilor ofiţeri de securitate

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) protestează faţă de construirea la Piteşti, în Cimitirul Eroilor, a unui monument dedicat foştilor ofiţeri de securitate şi solicită desfiinţarea acestuia, a transmis, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei, Sergiu Rizescu, relatează Agerpres.

Această poziţie a fost prezentată de AFDPR şi premierului Nicolae Ciucă, în cursul unei întâlniri avute în cursul dimineţii de luni.

„Culmea este că s-a întâmplat exact în judeţul meu, un judeţ de luptă anticomunistă până în 1962, cu rezistenţă în munţi, cu fraţii Arnăuţoiu care au fost executaţi. (…) Este strigător la cer că au acest tupeu de a-şi ridica un monument în cinstea lor. Care cinste? Că au omorât oameni, că au schinguit, că au deportat, că i-au strămutat? Că au făcut crime abominabile? Un regim criminal, odios – sute de mii de oameni arestaţi, deportaţi, strămutaţi. Însemnează că nu au făcut-o întâmplător, au vrut să arate că ei şi-au făcut datoria faţă de ţară. Care datorie? Că au nenorocit nişte oameni? I-au băgat în închisori?”, a arătat Sergiu Rizescu.

El a amintit că închisoarea cea mai grea s-a aflat tot la Piteşti, unde s-a practicat „reeducarea prin tortură”.

„Este incredibil, când de Paşti îi «împărtăşea» cu urină, înfometaţi şi bătuţi, să spună că nu mai cred în Dumnezeu, că au avut relaţii cu mama lor, crearea tipului de om nou. (…) În România a fost într-adevăr un gulag, copiat exact ca în Uniunea Sovietică şi primele chestiuni care le-au făcut după indicaţiile KGB – au lichidat vârfurile politice. (…) Este trist că se întâmplă aşa ceva. După 30 de ani, au început să iasă şobolanii din galerii. Nu putem tolera aşa ceva şi trebuie să aducem la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul presei care este de bună credinţă. (…) Culmea că l-au amplasat în Cimitirul Militar, acolo unde sunt îngropaţi eroii neamului românesc, cei care şi-au pierdut viaţa pe fronturile de luptă pentru a-şi apăra ţara”, a adăugat preşedintele AFDPR.

Vicepreşedintele AFDPR, Leonard Cîmpeanu, a susţinut că acest eveniment nu este unul singular şi, din ce în ce mai des, apar manifestări „de elogii aduse organelor de securitate”.

„Tot în media a apărut recent apologia lucrătoarelor din securitate. Mai mult, în ultima perioadă, constatăm că atât în Justiţie, cât şi în Ministerul Muncii, în Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, se recunosc acte emise în perioada stalinistă ca acte perfect valabile, ceea ce este inadmisibil la 32 de ani de democraţie. (…) În loc să se recunoască că deţinuţii politici au fost arestaţi şi torturaţi în închisori, noi acum constatăm că se face apologia securităţii în România şi pentru asta AFDPR condamnă uşurinţa cu care a fost ridicat acest monument şi solicităm desfiinţarea lui”, a afirmat Cîmpeanu.

Reprezentanţii AFDPR au avut, luni, o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, întâlnire programată de mai mult timp, prilej cu care i-au făcut cunoscută poziţia lor vizavi de situaţia de la Piteşti.

„Cu siguranţă, noi avem poziţia Guvernului, exprimată de domnul Alexandru Muraru, care a dezavuat şi dânsul, dar acum a fost necesar ca noi să prezentăm punctul de vedere al AFDPR şi suntem convinşi că şi domnul prim-ministru este de acord cu poziţia noastră”, a arătat Leonard Cîmpeanu.

„Am fost plăcut impresionaţi când domnul prim-ministru chiar cunoştea viaţa din închisori. Era pus la punct cu toate evenimentele şi ne-am bucurat foarte mult. (…) A fost foarte deschis şi mi s-a părut foarte sincer şi chiar ne-a bucurat. Am plecat încrezători de acolo”, a completat Sergiu Rizescu.

Sursa foto: IICCMER


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol