19 martie 2024, 5:44

ISTORIA COMUNISMULUI, disciplină de studiu în liceu. O propunere. Dar nu era nevoie deja de mai mulți ani?

Deputatul Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, a propus, sâmbătă, în cadrul Forumului Educaţiei, ca „Istoria comunismului în România” să devină disciplină obligatorie pentru liceu prin noua Lege a Educaţiei.

Suntem în august 2022 și România nu are nici măcar un muzeu al comunismului. A rămas tot la stadiul discuțiilor despre utilitatea lui, locul potrivit, logistică. Suntem în august 2022, România a trecut prin cea mai sângeroasă schimbare de regim în 1989, comparativ cu statele foste comuniste, și așteaptă ca o voce să se ridice pentru a propune ca studierea comunismului să fie obligatorie în școli. În mod normal, coruri întregi de voci din cele mai diverse domenii ar fi trebuit să se facă auzite în toți anii scurși de la Revoluția din 1989 încoace.

De ce este necesară studierea comunismului

De ce este necesară studierea comunismului, IERI, nu doar azi? Pentru MÂINE. Căci, din necunoaștere, acest rău se poate repeta.

Comunismul, spre deosebire de celălalt rău suprem, nazismul, a știut să-și ascundă bine ororile. Nazismul și le-a consemnat, cu scuzele de rigoare, ”nemțește”.

Consecința o trăim azi, în 2022, când comunismul, din necunoașterea ororilor sale, a devenit ”frecventabil” pentru unii și de iertat pentru alții, cu memorie scurtă.

Ascunderea adevărului și necunoașterea lui

Românii ignoră, pentru că sistemul comunist a permis ascunderea adevărului, că Republica Socialistă România era considerată în anii comunismului ”cea mai sângeroasă graniță a Europei” și că avem mai multe victime la granițe decât nemții la Zidul Berlinului. Sunt acei români care se săturaseră să trăiască în țarcul impus de regim și doreau să fie liberi: frontieriștii. Românii ignoră, pentru că adevărul le-a fost ascuns, că în această țară au existat condamnări la ani grei de temniță (18 ani!!!) pentru simplul fapt că ascultai un post de radio occidental (se întâmpla în anii 50, și mărturie stau fișele matricole penale ale deținuților politic, condamnați pentru ”uneltire împotriva statului” doar pentru că doreau să fie informați în legătură cu ce se întâmpla în lumea largă.

Azi mergem și protestăm unde ne dorește inima, circulăm doar cu buletinul și ne enervăm că ni se mai cere pașaportul ici și colo, avem pretenții de Schegen și monedă unică, dar uităm sau nu avem habar de faptul că în anii comunismului nu ni se permitea deținerea unui pașaport, ieșirea din țară și chiar ne erau limitate deplasările pe teritoriul acestei țări, atât timp cât vizam o zonă considerată de frontieră.

”Binefacerile comunismului”

Pentru cei care nu știu sau poate au uitat, spicuim aici câteva dintre ”binefacerile” aduse de comunism.

Lichidarea, întemniţarea şi umilirea chiaburilor şi a intelectualilor, naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, care a trecut în proprietatea statului aproape 9.000 de întreprinderi, înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii, desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma, adoptarea decretului prin care toate proprietăţile de peste 50 ha urmau să fie confiscate, colectivizarea agriculturii, cu consecinţe tragice în cele mai multe dintre situaţii, procesul de „reeducare” prin tortură de la penitenciarul Piteşti, transformarea proprietarilor de locuinţe în chiriaşii propriilor case, urmărirea sistematică şi înspăimântarea populaţiei, turnătoria generalizată, deportările în Bărăgan, reforma monetarăşi nu în cele din urmă criza alimentară şi de bunuri de larg consum, sunt doar câteva dintre „binefacerile” aduse de comunism în ţara noastră.

O reparație

Reprezentantul special al Guvernului pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului şi xenofobiei a subliniat faptul că „Istoria comunismului în România”, ca disciplină obligatorie, reprezintă cea mai adevărată şi profundă condamnare a comunismului, a crimelor şi abuzurilor sale.

„Astăzi, mai mult ca niciodată, în contextul invaziei Rusiei, a războiului hibrid pe care Rusia îl poartă în ţările NATO, (…) consider că studierea de către elevi a comunismului românesc, ca disciplină separată faţă de ceea ce se întâmplă la ora de istorie, este obligatorie. După 32 de ani de la prăbuşirea comunismului, generaţiile de mâine trebuie educate în spiritul democraţiei, valorilor libertăţii şi combaterii formelor de falsificare a istoriei. Propaganda, distorsiunea, manipularea şi falsul au fost fundamentele de bază ale sistemului comunist. Manipularea istoriei a servit la menţinerea puterii elitelor comuniste şi a sistemului totalitar. De aceea, România trebuie să înceapă un proces amplu de a educa pe cei născuţi după postcomunism despre istoria regimului totalitar. Această educaţie va contribui masiv în respingerea formelor de autoritarism, naraţiunilor false, nostalgiilor transformare în proiecte politice toxice pentru democraţie. Ori istoria europeană care are nevoie astăzi de o naraţiune şi care lipseşte cel mai mult din curricula elevilor este istoria regimului comunist”, a declarat Alexandru Muraru, potrivit unui comunicat de presă.

„Este nevoie de eforturi mai mari la nivelul UE pentru combaterea încercării Rusiei de a rescrie istoria în contextul războiului din Ucraina. Educaţia este cea mai eficientă armă împotriva falselor naraţiuni. La 30 de ani de la căderea comunismului, 63% dintre români cred că situaţia de atunci era mai bună decât cea de acum. Este cea mai mare cifră din ultimii ani şi arată amploarea revalorizării comunismului. Şi este evident şi cel mai mare neadevăr, România de astăzi, cu toate problemele ei, nu poate fi comparată cu trecutul său total totalitar, cu închisori şi crime. (…) Noi nu pregătim doar oameni pentru piaţa muncii, ci vrem să pregătim viitori buni cetăţeni într-o democraţie, care să facă imposibilă în viitor repetarea acestor istorii regretabile. Educaţia este singurul antidot la ignoranţă, totalitarism, antisemitism şi xenofobie”, a subliniat el.

O propunere similară, făcută anterior

De notat că o propunere similară a fost făcută, anterior, de cel puțin o organizație independentă – Alianța “O voce pentru educație”, care a propus introducerea unei materii privind Istoria Comunismului, alături de studierea Holocaustului, în proiectul legii învățământului preuniversitar.

Actualul proiect prevede ca planurile-cadru pentru liceu să includă “Istoria Evreilor. Holocaustul” ca disciplină a trunchiului comun. “O voce pentru educație” propune un amendament prin care, pe lângă aceasta, să fie menționată în lege, la același articol, “Istoria comunismului”, dar ambele să fie discipline școlare în cadrul curriculumului la decizia școlii.

Susținere

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunță, într-un comunicat preluat de Agerpres, că susține introducerea în programa de studii liceale a disciplinei Istoria Comunismului, materie care să fie menționată în viitoarea lege a învățământului preuniversitar.

Institutul subliniază că există o necesitate stringentă de consolidare a valorilor democratice în rândul tinerelor generaţii şi de exersare a reflexelor democratice.

Studierea istoriei comunismului ar contribui la dobândirea exhaustivă a cunoştinţelor tinerilor cu privire la istoria recentă a României și ar putea oferi elevilor din România o mai bună cale de înţelegere a avantajelor formulelor democratice de organizare a societăţii, mai scrie IICCMER.

Sursa foto: comunismulinromania.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol