CITIRE

Cum arată cea mai îndepărtată stea de până acum, f...

Cum arată cea mai îndepărtată stea de până acum, fotografiată de telescopul Hubble

Telescopul Hubble se califică, fără îndoială, printre cele mai importante maşinării create de om vreodată. Acesta a permis oamenilor de ştiinţă să studieze corpuri cereşti îndepărtate şi i-a ajutat pe aceştia să înţeleagă mai bine originea Universului şi a stelelor. Ultima poză realizată de acesta ne aduce în faţă o nouă premieră.

Lumina stelei Icarus, nume de cod MACS J1149+2223 Lensed Star 1, a fost captată de Hubble pentru prima dată. Coprul ceresc se află la nu mai puţin de nouă miliarde de ani lumină distanţă faţă de planeta noastră şi se califică drept cea mai îndepărtată stea văzută prin lentilele celebrului telescop, care să nu se încadreze în categoria supernovelor, potrivit smithsonianmag.com. Anul lumină este o unitate inventată pentru a măsura distanțe uriașe și reprezintă distanța pe care o parcurge lumina într-un an. Ținând cont că viteza lumii este de 300.000 de km/secundă, anul lumină ar echivala cu distanța de 9500 miliarde de km.

sursa: Sci-News.com

Un lucru şi mai interesant este scos în evidenţă de faptul că lumina emisă de aceasta a plecat spre noi acum nouă miliarde de ani, iar în prezent, cel mai probabil, steaua este stinsă. Practic, Hubble a aruncat o privire în timp. ”Am putut vedea în urmă până aproape de Big Bang”, a declarat Patrick Kelly, cercetător la Universitatea din Minnesota, cel care a văzut licărirea prin intermediul Hubble.

În mod normal, stelele aflate la o aşa de mare distanţă nu pot fi vizibile prin intemediul lui Hubble decât dacă explodează într-o supernovă, însă o aliniere de factori favorabili au contribuit la această descoperire.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.