CITIRE

Cum putem combate mâncatul pe fond de stres? Un ps...

Cum putem combate mâncatul pe fond de stres? Un psiholog explică relația dintre mâncare și emoții

Pofta de mâncare este un obicei care apare în viețile multora din cei care au de înfruntat situații inconfortabile în care simt respinși, singuri, nervoși sau stresați. Experții numesc impulsul mâncat pe fond emoțional. Pentru a afla cu ce se confruntă victimele acestei nevoi, am discutat cu psihologul Aura Maria Călin despre cauze, efecte și capacitatea fiecăruia de a lupta cu tentația.

Aura Maria Călin

Aura Maria Călin

Emoțiile ne pot face să mâncăm în mod irațional

Întrebată cum ajung oamenii victimile mâncatului pe fond de stres, Aura explică: „Specialiștii estimează că 75% din consumul de alimente în exces este cauzat de emoții, inadecvat gestionate. Obținem o alinare temporară dar disconfortul emoțional reapare deoarece problema emoțională nu a fost cu adevărat rezolvată ci doar deghizată sub forma unei porții deseori generoase de mancare”.

Cauzele care generează mâncatul pe fond emoțional

„Cauzele care generează mâncatul pe fond emoțional se împart în 5 categorii. Emoționale – mâncăm pentru a înlocui plictiseala, oboseala, stresul, furia, tensiunea, frustrarea, anxietatea, singuratatea, pentru a „umple vidul interior”. Fiziologice – foamea apare ca răspuns la indiciile fizice. De exemplu, dacă sărim peste o masă sau ținem o dietă avem apoi tendința de a manca excesiv. Sociale – mâncăm pentru că ceilalți din grup ne încurajează, ne simțim inadecvat dacă refuzăm sau vrem să ne simțim parte din grup. Situaționale – mâncatul este asociat cu anumite activități, precum statul în fața televizorului sau ieșitul la cinema. Psihologice – mancăm în exces deoarece nu avem suficientă încredere în noi și avem o percepție negativă cu privire la propria persoană.”, detaliază Aura.

Este important să fim atenți la corpul nostru

Psihologul consideră că este foarte importantă atenția pe care o acordăm corpului nostru. „E foarte important să fim prezenți și să avem o relație bună cu casa în care trăim permanent,corpul nostru. Corpul ne vorbește dacă suntem dispuși să ascultăm ceea ce are de spus. Atunci cand nu îi oferim ce are nevoie, el trage un semnal de alarmă atat la nivel fizic cat și psihic”.

La ce poate conduce mâncatul în mod irațional

Întrebată cum poate afecta mâncatul în mod irațional, Aura explică ce se poate întâmpla atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. „În timp pot apărea afecțiuni precum: obezitate, anorexie, bulimie, diabet zaharat, disfuncții renale, tulburări gastro-intestinale sau cardiovasculare etc. În plan psihic, mancatul emoțional se asociază cu efecte precum: tristețe, sentimente de rușine, autoculpabilizare, stimă de sine scăzută, anxietate, depresie”.

Cum putem combate sentimentul că avem nevoie de mâncare

Întrebată cum putem lupta cu sentimentul că avem nevoie de mâncare, psihologul oferă o serie de recomandări: „Evident, primul pas este să identificăm factorii care declanșează mâncatul pe fond emoțional și obiceiurile alimentare nesănătoase la care decurgem. Orice obicei poate fi schimbat dacă ne dorim acest lucru deoarece întotdeauna există alte alternative mai benefice. Al doilea pas este să găsim activități care să compenseze nevoia de a manca, dacă aceasta nu este o nevoie biologică. Cele mai bune soluții sunt cele care ne mențin ocupați atat fizic cat si psihic. Poți opta să stai de vorbă cu un prieten, să pui muzică și să faci curat în casă, să alergi in parc, să scrii o scrisoare, să citești o carte interesantă sau orice activitate care îți aduce o stare de bine practicând-o”.

„Îmi hrănesc stomacul sau emoțiile?”

„De asemenea, e important să ne asigurăm că avem în frigider mancare sănătoasă, să mestecăm mai bine alimentele și să ne bucurăm de gustul lor, să nu mancăm în grabă. Cu alte cuvinte să mancăm mai conștient. Înainte de a te arunca în frigider, încearcă să evaluezi cat de foame îți este dând o notă de la 1 la 5, unde 1 înseamnă foarte înfometat și 5 cu stomacul plin. Dacă te situezi la 4-5, e momentul să închizi ușa de la frigider și să îți orientezi atenția în altă direcție. În acest demers, întrebarea la care e util să ne răspundem  cat mai des este ”îmi hrănesc stomacul sau emoțiile?” Cu alte cuvinte, senzația mea de foame este reală sau emoțională?.”

Depășirea mâncatului pe fond emoțional, o provocare

Aura consideră că depășirea mâncatului pe fond emoțional este o provocare dificilă, dar peste care se poate trece cu ajutorul necesar. „Depășirea mâncatului pe fond emoțional  nu este deloc un proces ușor. E important să știi că poți cere oricând ajutorul unei persoane specializate pentru a-ţi îmbunătăţi abilităţile de control a emoţiilor și pentru a adopta obiceiuri mai sănătoase pe termen lung.”, explică psihologul.

Sursă cover foto: Sursa de sănătate


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.