19 martie 2024, 9:04

Cum să devii propriul inspector al mașinii tale

Vești bune pentru iubitorii de mașini. Recent, Registrul Auto Român (RAR) a lansat aplicaţia „Istoric Vehicul”, prin care orice persoană care deţine sau intenţionează să achiziţioneze un vehicul poate verifica istoricul acestuia.  Mai mult, aplicația dezvoltată de RAR se accesează gratuit.

”Începând de astăzi, orice persoană care deține sau intenționează să achiziționeze un vehicul poate verifica istoricul acestuia (condiția fiind ca mașina să fi trecut cel puțin o dată pe la RAR), prin accesarea site-ului oficial al Registrului Auto Român www.rarom.ro”, potrivit ȘtirilePROTV. 

Detaliile sunt obținute doar dacă solicitantul introduce în aplicație adresa de email și numărul de identificare al vehiculului în cauză. Astfel, aplicația va genera un cod de acces, pe care îl va expedia pe adresa de email introdusă și, după validarea lui, va furniza către aceeași adresă de email informațiile pe care le-am considerat utile pentru deținătorul sau viitorul deținător al unui vehicul.

Datele generate sunt: activitățile derulate la RAR și numărul de kilometri înregistrați în bordul mașinii (kilometri regăsiți în baza de date a RAR sau a stațiilor ITP autorizate), existența/valabilitatea cărții de identitate a vehiculului, câteva date tehnice și de identificare, gradul de poluare, valabilitatea ITP, potrivit ȘtirilePROTV. 

Citește și: Nu e prima oară când taximetriștii protestează. Care sunt nemulțumirile lor

„Atenție! Datele oferite reflectă configurația vehiculului și statutul acestuia și sunt valabile la data interogării acestora în sistemul nostru informatic. Aceste date nu sunt destinate comercializării, iar folosirea aplicației se supune unor termene și condiții, care sunt detaliate în momentul accesării aplicației ISTORIC VEHICUL”, precizează RAR.

Dacă aplicația se accesează în mod abuziv, solicitantului îi va fi restricționat accesul. Aplicația poate fi accesată și de pe smartphone.

Află mai multe detalii aici. 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol