21 noiembrie 2022, 22:45

Cum se învață creierul cu recompense și se degradează în timp, chiar și de la doze mici de alcool

Deși multora nu le place să audă ceea ce urmează, aflați că potrivit unor cercetători germani, chiar și o singură doză de alcool de băut – etanol – poate modifica permanent sinapsele și mișcarea mitocondrială în neuronii creierului. Acest lucru are consecințe asupra învățării creierului la recompense și poate duce la dependența ulterioară de alcool.

În special, structura sinapselor, precum și dinamica mitocondriilor – „uzinele de energie” ale celulei – sunt influențate de alcool. Este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători de la Universitățile din Koln, Mannheim și Heidelberg, din Germania.

Folosind sistemul de model genetic al musculiței de oțet Drosophila melanogaster, echipa care a efectuat cercetarea a arătat că modificările în migrarea mitocondriilor în sinapse reduc efectul de recompensă al alcoolului. Aceste rezultate sugerează că fie și un singur eveniment de consum poate pune bazele dependenței de alcool.

„Este remarcabil faptul că procesele celulare care contribuie la un astfel de comportament complex de recompensă sunt conservate între specii, sugerând un rol similar la oameni. Ar putea fi un posibil proces celular general esențial pentru învățare și memorie”, arată studiul postat pe site-ul portal.uni-koeln.de.

Ambele mecanisme identificate ar putea explica observațiile făcute la șoareci că o singură experiență de intoxicație poate crește consumul de alcool și recidiva la alcoolism mai târziu în viață.

„Aceste mecanisme pot fi chiar relevante pentru observația la oameni că prima intoxicație cu alcool la o vârstă fragedă este un factor de risc critic pentru intoxicația ulterioară și dezvoltarea dependenței de alcool. Aceasta înseamnă că identificarea modificărilor de durată dependente de etanol este un prim pas important în înțelegerea modului în care consumul acut se poate transforma în abuz cronic de alcool”, mai arată studiul.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol