Dan Spătaru a fost una dintre cele mai frumoase voci din România, iar cântecele sale atemporale vor rămâne ca punct de referință atunci când se va vorbi despre talentul incontestabil al cântăreților români din Epoca de Aur.

Celebrul artist a rămas în memoria tuturor datorită șlagărelor lui pe care v-ați petrecut copilăria și tinerețea, ați crescut, ați dansat și ați iubit.

Născut într-o familie de învățători, marele artist și-a petrecut copilăria la Aliman, comuna natală, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal.

Dan a crescut printre poveștile bunicilor și cântecelor interpretate de părinții lui. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o mătușă pentru a îndeplini dorința mamei „copiii mei să învețe carte„. Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. A evoluat pe post de mijlocaș. A jucat la „Progresul”, apoi la „Știința București”.

În anul III la „Facultatea de Educație Fizică și Sport” a trebuit să se lase de fotbal, din cauza herniei de disc. Ulterior, tânărul plin de ambiție s-a dedicat școlii și muzicii. Dan Spătaru era student când a început să cânte la „Casa Studenților” în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă. Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie, tatăl său cântând la vioară. Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a văzut. L-a ascultat odată la „Mon Jardin” și a făcut cu el lecții. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate șlagărele. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuța mea”, de Temistocle Popa.

În anul 1972 o cunoaște pe viitoarea soție, Sidonia, la „Teatrul Fantasio” din Constanța. S-au căsătorit în 1974 și au avut un copil, Dana. După mărturiile soției, Dan Spătaru a fost „familist convins” și „un model de tătic”. A fost o personalitate a lumii muzicale românești care a rezistat timpului. Ne-a învățat să-i acceptăm slăbiciunile și a reușit să-și lase amprenta timbrului vocal în memoria fiecăruia dintre noi.

A urmat un șir de șlagăre: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile noastre”. Acum ascultată frecvent la petreceri, Drumurile noastre e o piesă ce emană bună dispoziție și optimism, chiar dacă vorbește despre despărțire.

Dan Spătaru a bătut recordul la aplauze când era în Cuba: 16 minute și 19 secunde. „Prin 1967 am fost la un festival internațional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute și 19 secunde!”

Regretatul artist s-a stins din viață pe 8 septembrie 2004 la vârsta de 65 de ani.

 

---