După mai bine de 500 de zile de la declanșare, niciun obiectiv al „operațiunii speciale” din Ucraina nu a fost atins, dar rușii îl susțin în continuare pe Vladimir Putin. De ce? – se întreabă într-o analiză CEPA Ksenia Kirilova, expertă în mentalități și propagandă.

Războiul s-a soldat cu sute de mii de soldați ruși morți și grav răniți, a dus la bombardarea orașelor rusești și a provocat o scădere semnificativă a nivelului de trai. Cu toate acestea, cel mai recent sondaj realizat de Centrul Levada arată că 68% dintre ruși speră să îl vadă pe Putin președinte după 2024.

Majoritatea societății rusești l-a ignorat pur și simplu pe Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, atunci când a demolat propaganda Kremlinului cu privire la cauzele războiului. Prigojin a fost iertat oficial și s-a întâlnit personal cu Putin la Kremlin la cinci zile după revolta sa. Argumentul său potrivit căruia războiul a fost cauzat de generalii și oligarhii ruși și că populația a fost „înșelată să creadă că există o amenințare din partea Ucrainei”, nu a fost respins oficial și a provocat puține discordii.

Atunci când a început invadarea pe scară largă a Ucrainei, majoritatea rușilor au căutat orice explicație care să ajute la restabilirea unui sentiment de confort interior, indiferent de plauzibilitatea acesteia. Chiar la începutul războiului, majoritatea au încercat să raționalizeze necesitatea de a începe o așa-numită „operațiune specială”, alegând justificările care le conveneau cel mai bine. De atunci, sociologii au remarcat negarea pe scară largă a faptului că Rusia a lansat „operațiunea specială” și creșterea ideii că războiul a fost spontan și inevitabil.

„În cadrul acestei justificări, războiul este prezentat ca un fenomen natural neplăcut și chiar catastrofal”, a explicat Svetlana Ierpileva, cercetător la Universitatea din Bremen. „Poate fi teribil, poate lua vieți omenești, dar este inutil să ne opunem – nu ne opunem inundațiilor, uraganelor și cutremurelor. Aceasta înseamnă că războiul, asemeni unui dezastru natural, trebuie acceptat”.

Astfel, adevăratele motive ale conflictului se estompează în fundal și încetează să mai aibă sens. Dacă războiul este transformat într-un eveniment natural, modul în care a început și a fost justificat devine neimportant. Acesta este motivul pentru care cuvintele lui Prigojin, care ar fi putut să rezoneze în primele luni ale războiului, sunt acum lipsite de sens pentru mulți ruși.

Această abordare creează, de asemenea, o percepție mitologizată a războiului, care nu poate fi infirmată, deoarece este practic lipsită de logică.

Certitudinea că războiul a fost declanșat de o entitate malefică este o trăsătură cheie a acestor argumente. În versiunea propagandiștilor, rolul este jucat de SUA, care „încearcă să își mențină statutul șubred de hegemon mondial”, sau de „Occidentul colectiv”, care de secole „a vrut să distrugă Rusia”.

Nu contează cum a început războiul acest „dușman teribil” – fie că Kremlinul a fost provocat să ia o „decizie fermă”, fie că acest rău a declanșat el însuși războiul, atacând Rusia în vreun fel. Tema centrală este că scopul inamicului este distrugerea patriei.

Se răspândește, de asemenea, o teorie a conspirației, care se concentrează pe o presupusă „mafie evreiască” și pe un „guvern mondial masonic evreiesc”, ca fiind cele care au provocat războiul pentru a „extinde spațiul vital pe seama Ucrainei și a Rusiei”. De îndată ce a început invazia pe scară largă, astfel de pasaje antisemite au început să apară nu numai în presa marginală, ci și pe canalele Telegram direct supravegheate de administrația prezidențială.

Preoții ortodocși propovăduiesc că „globaliștii” – un termen utilizat pe scară largă de teoreticienii conspirației pentru a se referi la evrei și la așa-numiții „anglo-saxoni” – au creat un „plan de depopulare a planetei până la sfârșitul secolului XXI” și că numai Rusia poate salva lumea. Ei nu explică cum Putin, care a ordonat invazia cu manifestările sale repetate de crime în masă, păstrează viața pe planetă, și nici de ce, după ce a început războiul, nu ar trebui să fie văzut ca un agent al americanilor, al „globaliștilor” sau al „răului absolut”.

Pentru majoritatea rușilor – „majoritatea putinistă” – astfel de contradicții nu par să conteze. Președintele este un oponent al „răului absolut” și, prin urmare, nu poate face parte din el, indiferent ce ar face.

Acceptarea războiului ca pe un fenomen natural a dus, de asemenea, la pierderea legăturii cu obiectivele acestuia. Dacă nici începutul, nici sfârșitul războiului nu depind de voința poporului, atunci eșecul în atingerea obiectivelor declarate ale „operațiunii speciale” este insuficient pentru a evoca deziluzia. Înseamnă doar că autoritățile nu au găsit încă o modalitate de a îmblânzi elementele furioase.

Astfel de idei contribuie, de asemenea, la creșterea „neputinței învățate” și a unui fatalism periculos. În septembrie, 55% dintre ruși credeau că țara se îndreaptă în direcția bună, o cifră care a crescut la 73% în iunie – în ciuda atacurilor asupra teritoriului rusesc, alături de pierderea unor porțiuni de teritoriu în regiunile ocupate Harkov și Herson. Rugați să numească o singură realizare militară ca urmare a războiului, mai mult de jumătate dintre ruși nu sunt în măsură s-o facă.

Disponibilitatea tot mai mare de a ucide – și de a muri – fără a înțelege motivul este înfricoșătoare. Singura liniștire este că mulți analiști cred că Putin nu va folosi arme nucleare dacă anticipează un răspuns dur din exterior. În timp ce societatea rusă este în mod clar incapabilă să-și împiedice autoritățile să comită acte nebunești, amenințarea trebuie să vină din altă parte.

---