19 martie 2024, 10:54

De ce vrea să doarmă pisica ta cu tine? Motivele pentru care cele mai răsfățate animăluțe urcă în pat

De multe ori pisicile își doresc să doarmă cu tine deoarece vor să aibă parte de afecțiune, dar pe lângă această nevoie mai există o serie de motive bine întemeiate pentru care felinele vor să doarmă cu stăpânii lor, potrivit digi-animalworld.tv.

Căldură – Pisicilor le place să doarmă în apropierea surselor de căldură. Acestea pot petrece cu ușurință 15 ore pe zi dormind în razele soarelui. Așadar, pisicile vor căuta mereu surse de căldură și vor vrea să fie alături de tine pe parcursul nopții.

Confort – Felinele pot dormi în cele mai ciudate locuri din casă, dar cu siguranță un pat comod și călduros reprezintă cea mai bună alegere pentru ele așa că nu e de mirare dacă se vor cuibări în patul tău.

Siguranță – Pentru pisici relația cu stăpânul lor este foarte importantă și de aceea vor încerca mereu să doarmă alături de stăpânul lor. Când nu dorm, acestea sunt mai tot timpul în alertă, însă se simt în siguranță când sunt alături de stăpânii lor

Instinct teritorial – De cele mai multe ori pisicile cred că patul tău le aparține și de aceea nu au nicio problemă în a-l folosi după bunul plac.

Afecțiune – Deși pisicile sunt considerate animale antisociale, acestea simt nevoia în permanență de afecțiune din partea stăpânilor lor.

Sursă foto cover: ziare.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol