Despre Mircea Eliade puțini știu că acesta a iubit enorm Dobrogea. Marele scriitor a trăit în zonă mulți ani în perioada copilăriei, inițial la Cernavodă, iar după la Techirghiol. Între anii 1912 respectiv 1917 nu era vară pe care tânărul Eliade să nu o petreacă la casa ridicată de tatăl său chiar în apropiere de lacul sărat.

Acea perioadă este amintită mulți ani mai târziu chiar de scriitor în opera „Memorii”. Chiar dacă tânăr Mircea Eliade nu avea să uite niciodată prima zi când a văzut Techirghiolul. „Aveam cinci ani, când apropiindu-ne de Gara Constanţa, am văzut din tren, pentru prima dată, marea…. Eram încă foarte copleşti de această întâlnire, când tata ne-a urcat în autobuz şi am pornit spre Techirghiol. Foarte curând am pătruns într-un câmp de maci şi albăstrele şi a început să miroasă a flori uscate, a praf şi a sare. Aspiram surprins aerul acela exotic. Apoi a început să miroasă ghiolul, miros, tare, greu, de pucioasă şi gudroane, dar tot atât de elixirant. Autobuzul s-a oprit la intrarea în oraş, la Hanul lui Vidrighin iar ghiolul zăcea scăzut şi uleios între mlaştini de nămol”.

Sursă foto: yallabook.com

Despre aspectul orașului Techirghiol din anul 1912 autorul își amintește că avea doar „câteva clădiri mai arătoase, un hotel modern, câteva hanuri, stabilimentul de băi fierbinţi… şi 4-5 vile. Sus pe deal, nevăzute din şosea, se întindeau bordeiele tătăreşti”. Cât despre activitățile principale povestește că „Dimineaţa făceam mereu băi calde de nămol. Tata spunea că băile ne epuizează şi de aceea sunt miraculoase, pentru că obosesc omul până la măduvă şi silindu-l să se odihnească, îl fac mai zdravăn şi sănătos”.

Din anul 1917 familia scriitorului nu a mai reușit să ajungă la Techirghiol pentru că începuse războiul. Odată cu ocupația trupelor bulgare casa a fost distrusă, însă Mircea Eliade nu și-a uitat locul copilăriei. „Din acele vacanţe mi-a rămas acum amintirea amurgurilor târzii, pe care le aşteptam pe deal. Se vedea ghiolul până la Eforie şi Tuzla, iar dincolo de el, ca un dig uriaş sprijinind cerul, se înălţa marea. De la bordeiele tătăreşti venea fumul acru de balegă arsă amestecată cu paie. Ani de-a rândul acel fum înecăcios a întruchipat prezenţa Dobrogei, prolog la O mie şi una de nopţi…”.

Sursă foto: cancan.ro

Anii au trecut și Mircea Eliade s-a mutat în București pe strada Mântuleasa la numărul 33. Despre această casă se spune că nu poate fi comparată cu o alta când se vorbește despre fantome și demoni. Edificiul este considerat sursa de inspirație a scriitorului pentru nuvelele de ordin fantastic precum ”Domnișoara Cristina”. Conform oamenilor trecuți de o vârstă care locuiesc în zonă vila este denumită „Casa Sângelui Negru”. Acest nume provine de la faptul că în curtea construcției se povestește că apăreau adesea pete închise la culoare, asemenea celor de sânge. Alte povestiri susțin că încă se aud țipete sau șoapte ciudate, ori că în vechea clădire trăiește fantoma „Bocănitoarea” o femeie decedată în secolul al XIX-lea. Unii oameni sunt de părere că nu este vorba de nimic rău, ci doar spectrul lui Mircea Eliade nu încetează să se plimbe pe strada atât de dragă lui.